x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea:Antonescu şi-a distrus cariera politică. Şansele sale la o candidatură la prezidenţiale sunt aproape nule

Dragnea:Antonescu şi-a distrus cariera politică. Şansele sale la o candidatură la prezidenţiale sunt aproape nule

10 Apr 2014   •   23:01
Dragnea:Antonescu şi-a distrus cariera politică. Şansele sale la o candidatură la prezidenţiale sunt aproape nule

Invitat al emisiunii Sinteza zilei, la Antena 3, Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD şi viceprim-ministru al Guvernului, a comentat posibilitatea ca în turul doi al alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc la sfârşitul anului să se întâlnească doi foşti aliaţi politici: Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Mai întâi de toate, Dragnea a precizat că decizia privind o eventuală candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale, trebuie să îi aparţină acestuia în totalitate, fără nicio presiune sau influenţă externă, şi că e sigur că va fi luată dacă Ponta va fi convins că este capabil să conducă România.

Referindu-se la Crin Antonescu, Dragnea a afirmat că şansele acestuia privind depunerea candidaturii sale la Preşedinţie din partea liberarilor sunt aproape nule.  Dragnea şi-a argumentat afirmaţia precizând că din punctul său de vedere, urmărind "un plan introdus în mintea sa de cei care i-au vrut «binele»" prin ruperea USL, Crin Antonescu şi-a distrus cariera politică. El a adăugat că este perfect posibil ca aceleaşi influenţe să conducă chiar la renunţarea depunerii candidaturii chiar din partea lui Antonescu.

Liviu Dragnea a mai spus că şi în condiţiile în care Crin Antonescu va candida la Preşedinţie este puţin probabil ca acesta să depăşească primul tur al alegerilor.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea crin antonescu