x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea, despre candidatura la președinție: „Analiza cred că trebuie făcută între Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu”

Liviu Dragnea, despre candidatura la președinție: „Analiza cred că trebuie făcută între Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu”

26 Mai 2019   •   21:30
Liviu Dragnea, despre candidatura la președinție: „Analiza cred că trebuie făcută între Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu”
Sursa foto: Lucian Alecu

Liviu Dragnea a făcut primele declarații după exit-poll. 

”Le mulțumesc celor care s-au prezentat la vot, în special celor care au votat PSD. Votul de astăzi, nu sunt niște rezultate care să bucure PSD. Trebuie făcute analize foarte rapid, am înțeles că un coleg de-al meu a avut o propunere. În viață mi-am asumat și ce am făcut și ce nu am făcut. Așa o să fac și acum împreună cu colegii mei, dar eu nu îmi asum astfel de lucruri nici pe Facebook, nici ascuns, ci într-o discuție serioasă în CExN. La referendum am votat, după cum am spus că nu sunt împotriva lui și a temei de la referendum. Întrebările au fost făcute prost, dar în societatea românească nu a fost o dispută privind lupta anticorupție. Dacă vor veni la guvernare cei care au susținut public acest referendum, să vedem dacă vor face ce au spus”

”Nu am spus niciodată că vreau să candidez la funcția de președinte. Mi-au cerut-o mulți oameni. Ce vreau să spun, PSD trebuie să desemneze cât de curând un potențial candidat. ALDE îl susține pe domnul Tăriceanu, trebuie făcută o analiză să vedem care dintre cei doi are cele mai mari șanse să scape România de cel care este la Cotroceni. Nu hotărăsc eu. Analiza cred că trebuie făcută între Gabriela Firea și Călin Popescu-Tăriceanu,” a declarat Dragnea la Antena 3.

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea