x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: Mâine se decide viitorul USL

Liviu Dragnea: Mâine se decide viitorul USL

06 Oct 2013   •   20:53

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat în cadrul unei emisiune televizate, că "are senzaţia că Antonescu şi-a luat o opţiune serioasă de a candida de unul singur la prezidenţiale”.

Liviu Dragnea a vorbit despre posibilitatea unui plan al preşedintelui PNL de a candida la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în 2014 din partea unei coaliţii de drepta.
"Poate domnul Antonescu se gândeşte, nu ştiu, putem să ne imaginăm, poate l-a sfătuit cineva să fie candidatul dreptei, să nu fie şi candidatul PSD, poate vrea să strângă toate bucăţile de dreapta, din moment ce nu ne-a spus nimic despre plan”, a declarat Dragnea.

Liderul social-democrat a adăugat că „pesediştii au televizoare” şi în judeţe încep să se resimtă tensiunile venite de la centru.
"Mâine trebuie să vedem dacă se mai respectă protocolul USL. Aştept adoptarea unor hotărâri importante”, a adăugat Dragnea.
El a subliniat că PSD nu poate fi tratat ca un partid de mică anvergură: „Dacă lucrurile se agravează, PSD nu este un partid de buzunar, format din nevertebrate, e un partid aşezat, nu îi trebuie foarte mult timp să ia nişte decizii dacă se impun. Ne putem trezi la un moment că dl Antonescu ne spune dacă vreţi să ne susţineţi la prezidenţiale, dacă nu, bine”.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea USL psd pnl crin antonescu