x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea catre SUA: Vrem un parteneriat cu beneficii economice

Dragnea catre SUA: Vrem un parteneriat cu beneficii economice

10 Mar 2018   •   14:24
Dragnea catre SUA: Vrem un parteneriat cu beneficii economice

România va întări parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii dezvoltând şi componenta economică, a declarat sâmbătă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la Congresul extraordinar al partidului.

 

"Vom întări parteneriatul strategic cu Statele Unite, dezvoltând şi componenta economică. Avem un parteneriat foarte bun în domeniul de apărare, dar cred că aceasta ţară, România, are dreptul să beneficieze şi de o componentă economică a acestui parteneriat. Noi ne-am respectat toate angajamentele militare. (...) Vrem de asemenea să construim relaţii speciale, o cooperare specială în domeniul economic şi în industria de apărare cu Germania, Franţa şi Marea Britanie. Odată pentru totdeauna trebuie să abordăm cu curaj, cu pragmatism şi cu continuitate uriaşul potenţial de dezvoltare pe care îl avem într-o relaţie de cooperare cu China. Absolut toate ţările doresc să aibă o relaţie comercială, relaţii economice şi au început să aibă şi la noi, pentru că unii sau alţii interpretează ei într-un fel sau altul, în condiţiile în care există deschidere foarte mare din acea parte, au fost tot felul de şovăieli şi ezitări. Vreau să nu mai avem aceste ezitări nici noi, ca şi coaliţie, şi nici Guvernul României", a arătat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a pledat şi pentru o mai bună cooperare cu ţările din regiune.

"Regiunea noastră, ţările din jurul nostru, cooperarea cu aceste ţări are un potenţial de care s-a vorbit prea puţin până acum. Din acest motiv, am avut discuţii în ultimele luni şi vreau să întărim şi să construim un sistem de cooperare economică şi nu numai, cu Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova", a spus Liviu Dragnea. Antena 3

×