x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea va fi reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman, fiind citat pentru 18 martie

Liviu Dragnea va fi reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman, fiind citat pentru 18 martie

19 Feb 2019   •   10:55
Liviu Dragnea va fi reaudiat în dosarul DGASPC Teleorman, fiind citat pentru 18 martie

Instanţa supremă a admis cererea depusă de Liviu Dragnea privind reaudierea sa în dosarul DGASPC Teleorman, în care are o condamnare în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, liderul PSD fiind citat pentru data de 18 martie.

"Admite, în parte, cererile de administrare de probe formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa. Încuviinţează administrarea probei testimoniale cu următorii martori: Dumitru Jenica - pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alesu Floarea şi Şefu Olguţa; Oprescu Silvia şi Dumitrescu Mircea - pentru inculpatul Dragnea Nicolae Liviu; Neagu Valerica şi Lazăr Lucian pentru inculpata Şefu Olguţa. În baza art. 100 alin. 4 lit. b C.proc.pen. respinge celelalte cereri de administrare de probe formulate de inculpaţii Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa. Dispune citarea martorilor pentru termenul din 18.03.2019. Dispune reaudierea inculpaţilor Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa şi le pune în vedere să se prezinte la termenul din 18.03.2019", se arată în decizia Instanţei supreme.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a reluat luni procesul DGASPC Teleorman. Din septembrie 2018, când a intrat în faza de apel, dosarul a fost amânat pe parcursul a cinci termene de judecată, în urma controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la ICCJ.

Liviu Dragnea nu a fost luni prezent la proces, însă a cerut prin avocaţi să fie audiat la un alt termen de judecată. De asemenea, el a solicitat audierea mai multor martori, printre care şi Jenica Dumitru, fost şef serviciu la Departamentul juridic, contencios, evaluare şi resurse umane din cadrul DGASPC Teleorman.

Şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, a solicitat să fie audiată în dosar, avocatul acesteia anunţând că în cazul ei faptele s-au prescris.

Ceilalţi inculpaţi au declarat că nu mai vor să dea declaraţii la proces.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Procesul se află în faza de apel după ce, pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate.

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea