x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Voinea la Pro TV: "Pensiile vor creşte în 2014, însă nu se ştie dacă de la 1 ianuarie"

Liviu Voinea la Pro TV: "Pensiile vor creşte în 2014, însă nu se ştie dacă de la 1 ianuarie"

08 Dec 2013   •   14:33
Liviu Voinea la Pro TV: "Pensiile vor creşte în 2014, însă nu se ştie dacă de la 1 ianuarie"

Pensiile vor creşte în 2014, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, într-o emisiune difuzată duminică de Pro TV, însă momentul depinde de  intrarea în vigoare a legii bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale.

"Pensiile vor creşte în 2014, însă momentul în care se dă creşterea depinde de momentul intrării în vigoare a celor două legi şi eu sper că înainte de 1 ianuarie. De exemplu, în 2012 a fost an electoral şi nu s-a aprobat bugetul. S-a făcut în 2013, aprobat în Parlament şi promulgat în 21 februarie. S-au dat pensiile, inclusiv mărirea pe ianuarie, în februarie chiar şi în martie", a spus Voinea.

Întrebat ce sa va întâmpla dacă preşedintele Traian Băsescu va promulga doar Legea bugetului asigurărilor sociale, fără Legea bugetului de stat, Voinea a subliniat că va fi "o situaţie fără precedent".

"Este o situaţie fără precedent, iar juriştii trebuie să îşi exprime o opinie pentru că este o situaţie fără precedent. Există un risc în ceea ce priveşte acordarea sau neacordarea pensiilor mărite. Trebuie să vedem ce se întâmplă, dar pensiile vor creşte. Eu sper ca în luna ianuarie, ambele legi vor fi în vigoare şi totul se va desfăşura aşa cum a fost agreat cu partenerii internaţionali", a explicat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că va promulga bugetul asigurărilor sociale în aceeaşi zi în care îl va primi, pentru că nu are ce să-i reproşeze, adăugând că, din acest punct de vedere, premierul "poate să stea liniştit", dar că bugetul de stat îl poate "consulta" până pe 29 decembrie.

"Ce vă pot spune însă cu certitudine: voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale, pentru că n-am de reproşat nimic acelui buget. Obiecţiunile mele sunt pe efectele introducerii accizei pe carburanţi. Probabil că în aceeaşi zi în care bugetul asigurărilor sociale va sosi, îl voi şi promulga, pentru că n-am motive să-l ţin. L-am urmărit în derulare, nu are decât rezerve rezonabile — că şi liberalii trebuie să aibă un ban de alegeri, dar ele sunt rezonabile, nu sunt exagerate, ca la Ministerul Dezvoltării Regionale. Deci, din acest punct de vedere, domnul prim-ministru poate să stea liniştit", a spus Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

În privinţa bugetului de stat, preşedintele a afirmat că nu l-a primit, după ce a fost votat miercuri de Parlament, dar că poate consulta proiectul Legii bugetului de stat până pe 29 decembrie, pentru a-şi formula un punct de vedere.

Proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 au fost aprobate miercuri, 4 decembrie, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat în repetate rânduri că, dacă Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.

×