x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Ne consultăm cu preşedintele Iohannis de câte ori este necesar pe teme importante

Ludovic Orban: Ne consultăm cu preşedintele Iohannis de câte ori este necesar pe teme importante

15 Apr 2018   •   22:46
Ludovic Orban: Ne consultăm cu preşedintele Iohannis de câte ori este necesar pe teme importante
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică seară că se consultă cu preşedintele Klaus Iohannis de câte ori este necesar pe teme importante.

Prezent la Antena 3, Ludovic Orban a fost întrebat cât de des vorbeşte cu preşedintele Klaus Iohannis.

"De câte ori este necesar. (...) De fiecare dată când sunt teme importante, în care atât eu sau domnia sa simţim nevoia să ne coordonăm poziţia. (...) E un lucru cunoscut, fapt ce se vede şi din poziţiile publice, că ne consultăm pe teme importante şi că, de cele mai multe ori, poziţia noastră coincide", a spus preşedintele PNL.

De asemenea, Orban a fost întrebat ce candidat va avea PNL la alegerile prezidenţiale, în 2019, în condiţiile în care sunt zvonuri care îl dau pe Klaus Iohannis ca viitor preşedinte al Consiliului European.

"Ca să clarificăm orice speculaţie pe tema relaţiei dintre PNL şi preşedintele Klaus Iohannis, acum trei săptămâni, am avut reuniunea Consiliului Naţional, la care am hotărât că vom susţine candidatura preşedintelui Iohannis pentru al doilea mandat, decizie care a fost luată practic în unanimitate. (...) M-aş bucura foarte mult ca domnul Iohannis să ajungă preşedintele Consiliului European, dar, deocamdată, nu cred că are rost să facem speculaţii pe această temă. Din punctul nostru de vedere, Klaus Iohannis este candidatul nostru la funcţia de preşedinte din 2019. (...) Susţinerea candidaturii domniei sale a fost făcută cu acordul său", a declarat Ludovic Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban