x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban spune că în materie de absorbţie a fondurilor europene suntem la genunchiul broaştei

Ludovic Orban spune că în materie de absorbţie a fondurilor europene suntem la genunchiul broaştei

11 Oct 2018   •   11:46
Ludovic Orban spune că în materie de absorbţie a fondurilor europene suntem la genunchiul broaştei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri seara că Guvernul este "la genunchiul broaştei" în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, afirmând că în ultimii cinci ani nu a fost întocmit un proiect de infrastructură finanţat din fonduri europene. 

"În materie de absorbţie a fondurilor europene suntem la genunchiul broaştei. Suntem în al cincilea an, de exemplu, şi pe Programul Operaţional Investiţii Mediu, pe zona de infrastructură de transport, n-am început niciun proiect nou de investiţii în cinci ani. E şi prostie, şi incompetenţă şi cred că şi rea intenţie. Cred că este rea intenţie. Uitaţi-vă la meciul care este între Corina Creţu şi Guvernul României, în condiţiile în care Corina Creţu este comisar pus de PSD, nu e pus de noi. Şi Corina Creţu spune: puteţi finanţa autostrada Iaşi - Târgu Mureş pe fonduri europene. Şi guvernul în loc să folosească fonduri europene, pe care n-are capacitatea să le cheltuiască din programul ăsta de infrastructură mediu, zice că face pe PPP. Este de noaptea minţii! Nu poţi să faci contract de parteneriat public-privat fără procedură de selecţie competitivă, n-ai cum să faci, nu există nicăieri în lumea asta", a spus Orban, la B1 TV. 

El a arătat că într-un parteneriat public-privat, investitorul trebuie să îşi recupereze finanţarea, astfel că va aplica taxă pe autostradă. 

"Să spună domnii ăştia că dacă ai contract de parteneriat public-privat bagi taxă pe autostradă, pentru că din ce îşi recuperează? Într-un parteneriat public-privat constructorul îşi aduce bani de finanţare, după aia, ca să îşi recupereze finanţarea, trebuie să aibă nişte venituri, pe care le încasează pe perioada în care el administrează tronsonul de autostradă pe care el l-a construit", a afirmat liderul PNL. 

Orban a amintit şi de tronsonul Sibiu - Piteşti, care "bate pasul pe loc". 

"Tronsonul de autostradă Sibiu - Piteşti bate pasul pe loc de când au venit la putere, încă din perioada guvernului Ponta. Nu sunt în stare să demareze acest proiect de investiţii care este vital, care de fapt asigură legătura între portul Constanţa şi Europa, care poate să pună în valoare portul Constanţa cu toate oportunităţile pe care le are. S-au întors la studiul de fezabilitate şi la indicatorii tehnico-economici care au fost făcuţi în mandatul meu de ministru al transporturilor, adică în urmă cu 10 ani", a declarat Orban. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: ludovic orban