x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lui Petre Similean i s-a facut rau

Lui Petre Similean i s-a facut rau

10 Iun 2004   •   00:00

POLITIC

Presedintelui Biroului Electoral Central (BEC), Petre Similean, i s-a facut rau ieri dimineata, ceea ce a determinat amanarea pentru dupa-amiaza a prezentarii de noi date privind rezultatele alegerilor locale.
CARMEN VINTILA

Incidentul s-a petrecut in timp ce se discuta cazul de la Costinesti, unde judecatorii BEC au decis reluarea alegerilor locale la 13 iunie, pe motiv ca au fost fraudate. Cum discutiile au fost aprinse, la un moment dat lui Petre Similean i s-a facut rau. A fost chemata imediat o ambulanta, personalul medical acordandu-i ingrijiri medicale presedintelui BEC pe loc. Medicii au refuzat sa dea vreun amanunt legat de problemele de sanatate ale lui Petre Similean pe motiv ca sunt confidentiale, sugerand totodata ca presedintele BEC are nevoie de un repaus. Dupa ce a primit ingrijiri medicale, Petre Similean a ramas in biroul lui, iar la scurt timp s-a anuntat ca prezentarea rezultatele partiale programata la pranz s-a amanat cu doua ore.

Turianu isi face mea culpa

Reprezentantul PD in Bec, Corneliu Turianu, a recunoscut ca discutiile aprinse pe tema Costinesti i-au facut rau lui Similean. "L-am innebunit pe bietul om", a spus el. Turianu a mai spus ca discutiile au fost reluate in urma opiniei separate pe care el a avut-o privind reluarea alegerilor la Costinesti. Dupa ce a votat "pentru", reprezentatul PD a aratat ca nu erau suficiente dovezi, ca in procesul-verbal nu era specificat cate buletine de vot au fost primite la sectia de votare. Reamintim ca motivul invocat pentru reluarea alegerilor la Costinesti a fost inregistrarea a 49 de buletine in plus fata de numarul celor care au votat, in conditiile in care reprezentantul PNL, Vladu Ilie, a adunat cu 8 voturi mai mult decat contracandidatul de la PSD, Traian Cristea.

Bilant fara Costinesti

BEJ Constanta a finalizat centralizarea voturilor pentru Consiliul Judetean si Consiliile Locale, rezultatele finale neincluzand circumscriptia din Costinesti, unde la 13 iunie au loc noi alegeri. Conform situatiei prezentate de BEJ Constanta, PSD a obtinut la Consiliul Judetean 45,4% din voturi, PNL - 19,6 %, PD - 13% si PRM - 7,3%. La consiliile locale, PSD are 415 mandate de consilieri, PNL - 202, PD - 152, PRM - 53, PNTCD - 24, PUR - 14, FD - 11, AP - 8, Partida Rromilor - 3, UDTTMR - 3, Partudul Pensionarilor - 2 mandate, PNG - 2 mandate, Uniunea Rusilor Lipoveni - 1 mandat, 1 mandat apartinand unui consilier local independent. Rezultatele finale ale numararii voturilor la Constanta vor putea fi centralizate abia dupa 13 iunie, cand are loc un nou tur de scrutin in comuna Costinesti.
×
Subiecte în articol: politic costinesti petre similean