x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lupta anticorupţie nu se vede la Bruxelles

Lupta anticorupţie nu se vede la Bruxelles

de Monica Iordache Apostol    |    20 Iul 2011   •   21:00
Lupta anticorupţie nu se vede la Bruxelles

Comisia Europeana a publicat ieri, la Bruxelles, raportul anual privind evolutia justitiei din Romania, document redactat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) si considerat de unele tari ale UE relevant si pentru aderarea tarii noastre la Spatiul Schengen. Comisia Europeana critica, in raport, faptul ca bunurile obtinute ilegal in Romania sunt confiscate intr-o foarte mica masura, din cauza posibilitatilor li­mitate de confiscare prevazute de lege, a practicilor judiciare restrictive si a lipsei unui comportament proactiv din partea organelor de urmarire penala.

In acest sens, Comisia no­teaza ca, potrivit statisticilor furnizate de autoritatile romane, in 2010, s-au pronuntat ordine de confiscare defi­ni­tiva impotriva bunurilor obtinute in mod ilicit care decurg din toate tipurile de infractiuni, in valoare totala de 1,8 milioane de euro, din care au fost recuperate efectiv doar 0,2 milioane de euro. 'Avand in vedere raspandirea cazurilor de coruptie la nivel inalt din Romania, aceste sume trebuie considerate foarte mici', considera Comisia. Totodata, Comisia Europeana recomanda uniformi­za­rea practicii comi­siilor de cercetare a averilor, pentru a trata eficient cauzele, precum si im­bu­natatirea cooperarii intre Agentia Nationala de Integritate (ANI) si ce­le­lalte autoritati administrative si ju­di­ciare, 'in special in domeniul achi­zitiilor publice'.

Mai mult, Comisia recomanda Bucu­restiului 'dovedirea unui istoric de sanctiuni prompte si disuasive din partea autoritatilor administrative si judiciare in ceea ce priveste incompatibilitatile, conflictele de interese si confiscarea bunurilor a caror provenienta nu poate fi justificata, ca urmare a constatarilor ANI'. Comisia Europeana mai arata ca lupta impotriva coruptiei ar trebui sa ramana o prioritate si trebuie sa fie sprijinita de Parlament.

Comisia Europeana ne mai cere si masuri care sa insoteasca aplicarea noului Cod Civil, precum si un plan de aplicare a celorlalte trei noi coduri. De asemenea, Comisia noteaza ca este necesara finalizarea unei analize detaliate a dezechilibrelor legate de volumul de lucru in cadrul sistemului judiciar, in vederea revizuirii modu­lui de functionare a sistemului judiciar care va avea loc in curand.

'Romania ar trebui sa dove­deas­ca, de asemenea, ca inregistreaza re­zul­tate in ceea ce priveste urmarirea in justitie a cazurilor de spalare de bani ca infractiune de sine stata­toa­re', mai arata raportul. Comisia Europeana considera ca, pentru a-si in0-de­plini angajamentele, Romania trebuie sa adopte 'masuri urgente' pentru a se asigura ca, in 'cazurile impor­tan­te de coruptie la nivel inalt', ho­ta­rarile definitive sunt pronuntate ra­pid, iar prescrierea actiunilor este evi­tata in toate cazurile. In raport se mai arata ca 'exista un important deficit de sali de judecata si un numar semnificativ de posturi vacante la Sec­tia penala a Inaltei Curti de Ca­sa­tie si Justitie, unde se afla pe rol nu­me­roase cazuri de co­rup­tie la nivel inalt'.

CE conside­ra ca 'inregistrarea de rezultate in lupta impotriva coruptiei depinde de vointa politica si de angajamentul autoritatilor judiciare'.

Basescu: 'Dragi jurnalisti, va penibilizati!'
Presedintele Traian Basescu a comentat raportul CE spunand ca este unul corect, 'care arata progrese in justitie, dar care pune degetul pe probleme care se perpetueaza'. Presedintele a aratat ca oficialii europeni au remarcat rezultatele unor institutii precum DNA si ANI, si esecurile 'institu­tiilor neconvingatoare' precum Inalta Curte de Casatie si Justitie, CSM si Parlamentul. In acelasi context, Basescu a atacat iar presa, transmitandu-le jurnalistilor ca sunt 'penibili' cand sustin ca DNA si ANI raspund la comenzi politice. 'Marile minciuni promovate de presa alaturi de grupuri de politicieni sunt legate de comanda poli­ti­ca la diverse institutii, mai ales cand este vorba de ANI, sau de DNA, sau de Parchetul General. Dragi jurnalisti, am rugamintea sa intelegeti urmatorul lucru: insti­tu­tiile despre care am vorbit – ANI, DNA si Parchetul General – nu mai sunt cele din 2004. Toata incercarea dumneavoastra de discreditare a acestor institutii – a dumneavoastra, a politicienilor si a altora – spu­nand ca ar lucra la comanda poli­tica nu face decat sa va penibilizeze pe dumneavoastra si pe politicienii care sustin acest lucru. Si ei sunt din toate partidele politice. Nu va mai crede nici macar CE, care lauda ceea ce atacati si desfiintati dumneavoastra si politicienii – ANI, DNA', a declarat Basescu.

Seful sta­tului a mai spus ca Romania nu considera corect ca raportul MCV sa fie anexat la conditiile de ade­rare la spatiul Schengen, insa constata ca se afla in fata unei reali­ta­ti: sunt state care considera ca raportul MCV trebuie luat in considerare ca sa spuna 'Da' aderarii la Schengen.

×