x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică MAE condamnă atacurile din Arabia Saudită

MAE condamnă atacurile din Arabia Saudită

16 Sep 2019   •   18:02
MAE condamnă atacurile din Arabia Saudită

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai categorici atacurile din data de 14 septembrie 2019 asupra unor facilităţi de producţie a ţiţeiului din Arabia Saudită.

"Transmitem sprijinul şi solidaritatea noastră deplină autorităţilor saudite şi poporului saudit. Reiterăm faptul că atacurile asupra unor obiective civile sunt inacceptabile, încalcă legislaţia internaţională şi reprezintă o ameninţare reală la adresa stabilităţii regionale, în contextul în care tensiunile din zonă sunt ridicate. Totodată, atacul este de natură a adăuga un nou element de incertitudine în evoluţia economiei globale prin afectarea capacităţilor de prelucrare a celui mai mare producător mondial de ţiţei şi prin posibila creştere a preţurilor internaţionale", precizează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că atacurile subminează eforturile de dialog în vederea identificării unor soluţii la diferendele existente.

AGERPRES

×