x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică MAE: În ce condiţii ar putea fi declarat liderul Jobbik persona non grata în România

MAE: În ce condiţii ar putea fi declarat liderul Jobbik persona non grata în România

11 Aug 2013   •   13:59
MAE: În ce condiţii ar putea fi declarat liderul Jobbik persona non grata în România

Ministerul Afacerilor Externe precizează că declararea în calitate de persona non grata a unui cetăţean străin este aplicabilă, conform Convenţiei ONU de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 (art. 9), doar persoanelor având statut diplomatic.

În analiza preliminară a MAE, declaraţiile cu caracter extremist în cauză, care promovează, între altele, ura şi violenţa pe motive etnice,  ar putea atrage răspunderea autorilor în baza dreptului comun, având în vedere, inclusiv, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.  31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter rasist sau xenofob, şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Conform acestui act normativ, în cazul faptelor descrise şi incriminate de acesta, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.

De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 85 procedura prin care un străin este declarat indezirabil, ca măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică. Această măsură se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul menţionat mai sus.

×