x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Manifestul Pro România: Locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa

Manifestul Pro România: Locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa

14 Apr 2019   •   17:30
Manifestul Pro România: Locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa

Locul României este şi trebuie să rămână în cadrul familiei Uniunii Europene, unde este nevoie să fie mai activă, mai implicată, mai puternică şi mai respectată, se arată în Manifestul pentru Europa al partidului Pro România, document care a fost prezentat duminică, la Romexpo, în cadrul lansării candidaţilor acestui partid la alegerile europarlamentare.

"O Românie dezvoltată, stabilă şi prosperă este doar o Românie europeană. Pro România crede că locul nostru este şi trebuie să rămână în Europa, că este nevoie să fim mai activi, mai implicaţi şi mai puternici şi mai respectaţi în familia europeană. Pro România este singurul partid care are o echipă de profesionişti care a guvernat şi poate guverna foarte bine această ţară. Considerăm că buna guvernare este singura soluţie pentru o Românie prosperă cu o clasă de mijloc puternică şi cu solidaritate socială", se menţionează în acest document, prezentat de candidata Pro România la alegerile europarlamentare Gabriela Podaşcă, care este şi deputat.

Potrivit manifestului, Pro România consideră că rezolvarea decalajelor economice şi sociale se poate rezolva printr-o abordare progresistă şi social-liberală care să aducă beneficii pentru toţi românii.

"Pro România militează pentru o ţară puternică şi dezvoltată care oferă românilor din interiorul şi din afara graniţelor oportunităţi de viaţă prin locuri de muncă bine plătite, siguranţa pensiilor, servicii de educaţie moderne şi egale, infrastructură şi un mediu sănătos. Pro România va lupta pentru o justiţie corectă şi independentă pusă în slujba cetăţenilor şi nu a celor puternici, o justiţie fără greşeli şi abuzuri cu magistraţii care se supun domniei legii şi sunt responsabili pentru deciziile lor. Pro România este capabilă să readucă ţara noastră pe drumul dezvoltării şi stabilităţii economico-sociale în rândul familiei europene căreia îi aparţinem de drept", se mai afirmă în documentul prezentat duminică de această formaţiune.

Primii zece candidaţi ai Pro România pentru alegerile europarlamentare sunt Victor Ponta, Corina Cretu, Mihai Tudose, Iurie Leancă, Geanina Puşcaşu, Gabriela Podaşcă, Cristian Cosmin, Ioana Petrescu, Mihai Sturzu şi Ionela Danciu.

Sloganul de campanie este "Mândri că suntem europeni". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Pro România