x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu anunţă un 'posibil' proiect politic comun cu PRO România şi ALDE la viitoare alegeri

Marcel Ciolacu anunţă un 'posibil' proiect politic comun cu PRO România şi ALDE la viitoare alegeri

15 Dec 2019   •   22:36
Marcel Ciolacu anunţă un 'posibil' proiect politic comun cu PRO România şi ALDE la viitoare alegeri

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că "este posibil" ca partidul să aibă un proiect politic comun cu Pro România sau cu ALDE la viitoare alegeri.

Întrebat dacă Mihai Tudose poate să revină în PSD, el a spus că această decizie aparţine organizaţiei locale de la Brăila.

"Eu nu voi exclude pe nimeni atâta timp cât voi fi preşedinte interimar. Este decizia organizaţiei", a spus Ciolacu, într-o emisiune la B1 TV.

El a precizat că Victor Ponta nu se poate întoarce în PSD, însă este posibil să aibă proiecte politice comune la viitoare alegeri.

"Domnul Ponta nu poate să vină pentru că este liderul altui partid, are alt proiect politic, a şi anunţat că nu doreşte să vină, eu mă bucur de acest lucru. Dacă vom avea un proiect politic, nu ştiu dacă vom face o fuziune, dar este posibil să avem un proiect politic comun pentru anumite alegeri. În politică nu poţi să excluzi aceste lucruri, şi cu ALDE, cu domnul Tăriceanu am o comunicare foarte bună. Până la următoarele alegeri vom vedea, dar nu pot să exclud anumite alianţe politice, înseamnă că mă descalific eu ca şi om politic. Domnul Grindeanu a fost exclus din partid, iar eu am anunţat că toţi cei excluşi pot să se întoarcă în partid", a mai precizat Marcel Ciolacu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu