x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu, despre erorile PSD: A fost o greşeală mare lipsa, la nivel central, a unor analize după ce am avut alegeri

Marcel Ciolacu, despre erorile PSD: A fost o greşeală mare lipsa, la nivel central, a unor analize după ce am avut alegeri

12 Ian 2020   •   12:53
Marcel Ciolacu, despre erorile PSD: A fost o greşeală mare lipsa, la nivel central, a unor analize după ce am avut alegeri
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că o greşeală mare făcută de social-democraţi a fost lipsa, la nivel central, a unor analize după alegeri, el dând asigurări că acest lucru nu se va mai întâmpla anul acesta.


"În urma multor discuţii cu secretarul general, noi am hotărât, sub nicio formă, şi nici nu avem mandat pentru aşa ceva din partea Comitetului Executiv, nu o să intervenim în organizaţiile judeţene. (...) Deciziile aparţin organizaţiei, rezultatele aparţin organizaţiei, atât reuşitele, cât şi nereuşitele. A fost o greşeală mare, şi o recunosc fără nicio reţinere, lipsa, la nivel central, a unor analize după ce am avut alegeri. Întotdeauna după ce am avut alegeri ori ne-am bucurat prea mult şi am uitat neperformanţa, am uitat poate şi meritocraţia politică şi am ajuns, după două nereuşite - europarlamentare şi prezidenţiale - să încercăm să o moşmolim din nou", a spus Ciolacu duminică, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi de desemnare a delegaţilor judeţeni la congresul naţional din februarie.

El a adăugat că lucrurile nu vor mai sta la fel la alegerile locale şi cele parlamentare de anul acesta. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu