x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Marcel Vela, declarație de presă la ora 13:00: Pe lângă combaterea epidemiei, suntem implicați și în combaterea infracționalității

VIDEO. Marcel Vela, declarație de presă la ora 13:00: Pe lângă combaterea epidemiei, suntem implicați și în combaterea infracționalității

31 Iul 2020   •   13:23
VIDEO. Marcel Vela, declarație de presă la ora 13:00: Pe lângă combaterea epidemiei, suntem implicați și în combaterea infracționalității

UPDATE. 

Publicată de Marcel Vela pe Vineri, 31 iulie 2020

Principalele declarații:

Marcel Vela: „Am venit să vă prezentăm acțiunile MAI în zona combaterii criminalității. Așa cum știți, pe lângă activitatea pe care o desfășurăm pentru combaterea epidemiei, MAI, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, Serviciul de Acțiuni Speciale, suntem implicați și în combaterea infracționalității. Așa cum am spus, încă de la începutul mandatului meu, am toleranță zero față de infracționalitate.”

Bogdan Despescu: „Siguranța oamenilor reprezintă obiectivul nostru și de aceea vă asigur că avem toleranță zero față de cei care nu respectă legea, indiferent de calitatea acestora. MAI a declanțat ofensiva împotriva infractorilor de orice fel. (...) Pe parcursul lunii iulie, au fost destructurate 50 de grupări infracționale. Polițiștii de Combaterea a Criminalității Organizate împreună cu procurorii DIICOT au derulat 97 de acțiuni operative, au efectuat 480 de percheziții judiciare, fiind cercetate 445 de persoane, 92 sub control judiciar și 149 au fost reținute sau arestate preventiv. O atenție deosebită o acordăm prevenirii și combaterii traficului de persoane. Recent, am ajuns la un acord cu reprezentanții Ambasadei SUA pentru a ne sprijini din punct de vedere tehnic în vedere identificării acestor tipuri de infracțiuni. În această lună, au fost desfășurate 20 de acțiuni operative și 168 de percheziții judiciare pentru destructurarea grupărilor specializate în trafic de persoane și spălare de bani.”

--------------------------------------------------

Știre inițială. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va susține o declarație de presă, vineri, la ora 13:00, la sediul MAI.

Alături de Marcel Vela vor fi secretarul de stat Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, șeful Poliției de Frontieră, Liviu Bute, și directorul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Alexandru Scurtu.

Subiectul este prezentarea principalelor rezultate obținute în primul semestru al acestui an de către structurile operative ale Poliției Române si ale Poliției de Frontieră în lupta împotriva criminalității.

×
Subiecte în articol: Marcel Vela declaratie de presa