x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Vela, invitat la Comisia pentru apărare pentru a prezenta măsurile necesare pentru protejarea populației în contextul pandemiei de COVID-19

Marcel Vela, invitat la Comisia pentru apărare pentru a prezenta măsurile necesare pentru protejarea populației în contextul pandemiei de COVID-19

27 Apr 2020   •   16:54
Marcel Vela, invitat la Comisia pentru apărare pentru a prezenta măsurile necesare pentru protejarea populației în contextul pandemiei de COVID-19
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va fi invitat pe data de 6 mai, de la ora 12:00, la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților pentru a prezenta măsurile pentru protejarea populației în contextul pandemiei de COVID-19, cât și măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în această perioadă.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a precizat, după şedinţa Biroului permanent al Camerei, că ministrul Vela trebuie să dea explicaţii şi în legătură cu plecarea românilor la muncă în Germania.

Membrii comisiei îi vor mai invita pe secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu, pe şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şi pe Bogdan Enescu - împuternicit inspector general al Jandarmeriei.

De asemenea, în cadrul comisiei se vor mai solicita informații despre situația deficitului de personal, a angajărilor, despre planul de achiziții pentru dotările tehnice operaționale ale lucrătorilor MAI, propunerile de modificare a legislației și situația bugetului comunei Straja din județul Suceava.

Ședința se va desfășura față în față, în condițiile respectării normelor de protecție.

×
Subiecte în articol: Marcel Vela comisia pentru aparare