x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marea Britanie şi România lucreaza la un nou parteneriat strategic

Marea Britanie şi România lucreaza la un nou parteneriat strategic

28 Aug 2018   •   11:00
Marea Britanie şi România lucreaza la un nou parteneriat strategic

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a anunţat marţi că se lucrează la realizarea unui nou parteneriat strategic între ţara sa şi România, precizând că cel actual trebuie să fie "îmbunătăţit şi modernizat". 

 

"Lucrăm împreună cu Guvernul român pentru un nou parteneriat strategic între Marea Britanie şi România. Avem deja un parteneriat, dar trebuie să fie îmbunătăţit şi modernizat pentru preocupările de astăzi. Avem nevoie de un parteneriat strategic care răspunde la provocările mai ales dintr-o Europă nouă şi mă refer, sigur, la chestiunea Brexit, care va fi o chestiune foarte importantă", a declarat Andrew Noble, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului de ambasador al Marii Britanii la Bucureşti. 

Ambasadorul Andrew Noble şi-a depus copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe, urmând să prezinte documentele originale în faţa preşedintelui Klaus Iohannis în perioada următoare, potrivit Ambasadei britanice la Bucureşti. 

×