x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marian Oprisan, preferatul PSD la sefia Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene

Marian Oprisan, preferatul PSD la sefia Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene

13 Mar 2013   •   21:06
Marian Oprisan, preferatul PSD la sefia Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene

Presedintii de Consilii Judetene membri ai PSD, reuniti miercuri la Senat, au decis, cu 16 voturi pentru si 6 voturi impotriva, sa sustina candidatura lui Marian Oprisan la sefia UNCJR, la alegerile care vor avea loc in cursul zilei de joi.

 
Presedintele CJ Vrancea, Marian Oprisan, l-a avut drept contracandidat pe presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, cel din urma intrunind doar 6 voturi in favoarea sa.
 
In conditiile in care in UNCJR sunt 23 de presedinti de CJ membri ai PSD, functia de presedinte va reveni candidatului sustinut de acestia, respectiv Marian Oprisan.
 
"E o mare onoare pentru mine sprijinul pe care colegii mei presedinti de CJ mi l-au dat astazi. Nu o sa-i dezamagesc. Ii multumesc domnului presedinte CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, care a fost contracadidatul meu. Noi suntem prieteni, adica nu avem niciun fel de chestiune. Aceasta chestiune a fost dominata de fair-play, asa cum era normal", a spus Oprisan, dupa ce a fost votat de catre colegii sai presedinti de CJ membri ai PSD.
 
Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene Romane (UNCJR) isi va alege, joi, la Parlament, structura de conducere, formata dintr-un presedinte, un secretar general si noua vicepresedinti.
 
Din cele noua functii de vicepresedinte, cinci vor reveni PSD, trei PNL si una UDMR.

×