x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marilyn Manson este bolnav de gripă porcină

Marilyn Manson este bolnav de gripă porcină

23 Sep 2009   •   00:00
Marilyn Manson este bolnav de gripă porcină
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Controversatul rocker american Marilyn Manson a fost diagnosticat cu virusul AH1N1, însă viaţa nu-i este pusă în pericol, medicii aşteptându-se la o recuperare rapidă, informează femalefirst.co.uk.

"Am fost oficial diagnosticat, de un doctor adevărat, cu gripă porcină", a scris el pe pagina sa de My Space.

"Ştiu că toată lumea o să sugereze că am căpătat boala pentru că am făcut sex cu un porc", a mai glumit el. "Cu toate aceastea, doctorul a spus că alegerile mele din trecut în ceea ce priveşte femeile nu au avut de-a face cu boala. Din păcate, voi supravieţui", a adăugat acesta.

Manson nu este singura vedetă diagnosticată cu această boală. Actorul Rupert Grint, din filmul "Harry Potter" - care înterpretează rolul lui Ron Weasley -, a crezut că va muri după ce a contractat virusul AH1N1. "Mi-a fost foarte frică când am aflat că am gripă porcină. Mă gândeam: «Oare o să mor?». Dar, de fapt, a fost ca orice altă gripă. M-a durut gâtul şi am stat în pat câteva zile", a declarat el.

De asemenea, Tom Meighan, vocalul trupei Kasabian, a fost diagnosticat cu aceeaşi boală, iar o zi mai târziu, colegii săi - chitaristul Serge Pizzorno, basistul Chris Edwards şi toboşarul Ian Matthews au prezentat aceleaşi simptome.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic