x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Teodor (Partidul Puterii Umaniste - social-liberal): „Gata cu politica de căpătuială!”

Mihai Teodor (Partidul Puterii Umaniste - social-liberal): „Gata cu politica de căpătuială!”

02 Dec 2019   •   16:38
Mihai Teodor (Partidul Puterii Umaniste - social-liberal): „Gata cu politica de căpătuială!”

Vicepreședintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Mihai Teodor, atacă sistemul politic actual.

La ceas de sărbătoare, de Ziua Națională a României, în cadrul unei emisiuni televizate, umanistul a declarat: „Din păcate, de 30 de ani nu s-a schimbat nimic în România. Oamenii au început să se sature. Politicienii vin la fiecare scrutin cu diverse promisiuni și practic nu se realizează nimic concret. Trăim la fel, nimic nu se schimbă. Gata cu politica de căpătuială!”.

Umaniștii cred că în politică trebuie să intre doar oamenii împliniți din punct de vedere personal și profesional, oameni care vor să construiască ceva, să dea înapoi societății. Politica nu trebuie să fie o rampă de lansare pentru atingerea intereselor personale. Politica este despre oameni și despre nevoile lor.

×