x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Agriculturii face apel la traderi şi producători să nu avanseze cifre pe producţii pentru că influenţează preţurile

Ministrul Agriculturii face apel la traderi şi producători să nu avanseze cifre pe producţii pentru că influenţează preţurile

de Agerpres    |    05 Iun 2014   •   19:19
Ministrul Agriculturii face apel la traderi şi producători să nu avanseze cifre pe producţii pentru că influenţează preţurile

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, face apel la toate asociaţiile de producători şi la toţi traderii să nu avanseze cifre privind producţiile de cereale pentru că ar putea să influenţeze preţurile pe piaţă.

"Fac apel la toate asociaţiile de producători şi la toţi traderii să nu avansăm cifre sau producţii în momentul de faţă pentru că asta ar putea influenţa preţurile. Eu nu vreau să influenţez preţurile şi o să vă spun exact despre producţie în luna august când se va încheia prima campanie de recoltat. E bine să fim reţinuţi, e bine să ne bucurăm că vremea e bună, că APIA a făcut plăţile la timp şi fermierii au putut să îşi desfăşoare campania în mod corespunzător", a declarat, joi, Daniel Constantin, la expoziţia Agriplanta 2014, întrebat dacă România va avea în 2014 o producţie de grâu de 8,3 milioane de tone, cifră avansată de studiile unor traderi.

Acesta a precizat că traderii nu pot fi opriţi sau sancţionati pentru că fac declaraţii care pot influenţa preţurile la cereale, adăugând că: "Este o regulă nescrisă, pe care eu am respectat-o de fiecare dată şi sunt convins că o să o facă şi ei".

Ministrul consideră că ploile din aceste zile influenţează în bine culturile agricole din zone precum Călăraşi sau Ialomiţa, deşi admite că ar mai fi nevoie şi de "momente de pauză".

"Ploile de acum ajută, dar ne mai trebuie şi momente de pauză. Cantitatea de apă este bună în zona în care ne aflăm acum, în Călăraşi, dar şi în Ialomiţa. Aici, în urmă cu câteva săptămâni, când ploua în Mehedinţi şi în Caraş, în această zonă se iriga, pentru că era insuficientă apă pentru culturi", a adăugat şeful MADR.

România a ocupat în anul 2013 locul I în UE la producţia de floarea-soarelui, locul doi la porumb şi locul şase la grâu şi rapiţă.

Potrivit datelor statistice, producţia de grâu obţinută în 2013 a ajuns la 7,296 milioane de tone, faţă de 4,7 milioane tone în anul precedent, fiind cea mai mare din ultimii opt ani, iar la orz şi orzoaică recolta a depăşit 1,511 milioane tone. La floarea-soarelui, România a avut cea mai bună recoltă din Uniunea Europeană de 2,088 milioane tone, comparativ cu 1,3 milioane tone în 2012, iar recolta de porumb s-a dublat de la 5,4 milioane la 10,7 milioane tone.

×
Subiecte în articol: daniel constantin apia agricultura