x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul Statului Qatar, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi

Ministrul Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul Statului Qatar, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi

12 Iun 2017   •   22:35
Ministrul Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul Statului Qatar, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit luni pe ambasadorul Statului Qatar în România, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, informează un comunicat al MAE remis AGERPRES. 

Şeful diplomaţiei române a arătat ca România urmăreşte cu atenţie evoluţiile recente înregistrate în zona Golfului şi consideră că escaladarea situaţiei actuale poate cauza instabilitate la nivel regional. Ministrul Meleşcanu a subliniat ca România sprijină orice iniţiativă acceptată de părţi destinată rezolvării crizei prin negocieri directe, precizează MAE. 

În cadrul întrevederii, părţile au evidenţiat necesitatea ca diferendele care au condus la deteriorarea situaţiei din Golf să fie soluţionate, în cel mai scurt timp, exclusiv pe calea dialogului, în interiorul Consiliului de Cooperare al Golfului, se mai menţionează în comunicat.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: melescanu Qatar