x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul moldovean de Externe: România a fost prima ţară care a făcut apel la o tranziţie paşnică la Chişinău

Ministrul moldovean de Externe: România a fost prima ţară care a făcut apel la o tranziţie paşnică la Chişinău

01 Iul 2019   •   18:45
Ministrul moldovean de Externe: România a fost prima ţară care a făcut apel la o tranziţie paşnică la Chişinău

România a fost prima ţară care, prin declaraţie publică, a apelat la o tranziţie paşnică la Chişinău, a declarat ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, luni, într-o conferinţă de presă cu omologul său român, Teodor Meleşcanu.

El şi-a amintit momentele tensionate din capitala Republicii Moldova, după ce guvernul din care face parte a fost învestit.

"Eu am avut o experienţă foarte interesantă, de mai multe zile (...) eu nu aveam acces în Ministerul de Externe, în care erau câteva zeci de persoane, vreo 20 sportivi şi vreo 30 de persoane mai puţin sportive care stăteau în faţa Ministerului de Externe. Eu, în ziua în care mi-am depus jurământul, am trecut pe la Ministerul de Externe, mi-am pus întrebarea 'Merită să intru în minister?' Am ajuns la concluzia că, probabil, o mică bătaie în faţa ministerului nu va servi procesului de tranziţie paşnică", a mărturisit Nicolae Popescu.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău a vorbit despre apelul României, din acele momente, la o tranziţie paşnică de putere în Republica Moldova şi a subliniat că, în asemenea contexte "ştii foarte bine pe cine poţi conta, pe cine poţi miza, cine e gata să te sprijine într-o situaţie neclară".

"În momentul în care devii ministru ori prim ministru, toată lumea te felicită. În momentul în care devii unul din doi miniştri, teoretic, care există la Chişinău, nu te felicită toată lumea. Te felicită doar anumiţi parteneri. Şi atunci tu ştii foarte bine pe cine poţi conta, pe cine poţi miza, cine e gata să te sprijine într-o situaţie neclară, de neclaritate politică. Şi în acele zile, după cum spuneam, România a fost prima ţară care, prin declaraţie publică, a apelat la o tranziţie paşnică la Chişinău", a punctat Nicolae Popescu.

El a adăugat că "România a fost acel stat care a ridicat nivelul aşteptărilor şi a spus : "Da, pe lângă faptul că noi toţi recunoaştem Parlamentul şi guvernul pe care îl reprezintă, noi vrem să ne asigurăm că vechea guvernare se retrage'".

"Această poziţie a României a fost adoptată practic de mai multe state europene. Şi în acest sens, România a jucat un rol, a încurajat această tranziţie paşnică", a punctat Popescu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: romania republica moldova