x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Muncii: Trăim încă într-o societate marcată de diverse forme de discriminare la adresa femeilor

Ministrul Muncii: Trăim încă într-o societate marcată de diverse forme de discriminare la adresa femeilor

08 Mai 2016   •   16:30
Ministrul Muncii: Trăim încă într-o societate marcată de diverse forme de discriminare la adresa femeilor

Trăim încă într-o societate marcată de diverse forme de discriminare la adresa femeilor, în acest sens fiind nevoie de un efort comun de schimbare a mentalităţii, iar participarea tinerilor este fundamentală, a afirmat, duminică, la conferinţa organizată de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, citat într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de ministerul de resort.

'În ciuda dovezilor incontestabile care arată contribuţia şi impactul pozitiv pe care femeile îl au atunci când îşi asumă roluri egale cu partenerii lor, trăim încă într-o societate marcată de diverse forme de discriminare la adresa lor. Acest lucru arată că egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi nu se întâmplă de la sine, că este nevoie de un efort comun de schimbare a mentalităţii, iar participarea tinerilor este fundamentală. Pentru că ei pot să reechilibreze sistemul de valori şi să înţeleagă că, sprijinind afirmarea femeilor, contribuie de fapt la dezvoltarea societăţii în ansamblu', a spus ministrul Pîslaru, în timpul evenimentului desfăşurat la Colegiul Naţional 'Matei Basarab' din Bucureşti.

Ministrul Muncii a vorbit, în discursul său, şi despre colaborarea dintre instituţiile statului şi numeroasele ONG-uri implicate în domeniu, care a dus la progresele remarcabile pe care le-a înregistrat România în ultimii ani în ceea ce priveşte egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

'Lor trebuie să le mulţumim, şi sutelor de oameni dedicaţi, care nu numai că au adus acest subiect pe agenda publică, dar au contribuit direct la îmbunătăţirea multor vieţi. Procesul acesta trebuie să continue, iar statul trebuie să se implice activ, prin politici şi finanţare adecvate, prin servicii de calitate, prin promovare şi educaţie', a adăugat Pîslaru.

Ziua de 8 mai, declarată prin lege, în anul 2015, 'Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi', este celebrată, anul acesta, pe durata unei întregi săptămâni, numite 'Săptămâna egalităţii de şanse'. Astfel, în perioada 4 - 11 mai 2016, în Bucureşti au loc mai multe dezbateri, conferinţe şi proiecţii de film tematice care abordează subiecte precum implicarea femeilor în procesul de decizie, eliminarea diferenţei de venituri între femei şi bărbaţi, egalitatea de şanse la locul de muncă, violenţa domestică şi împotriva femeii.

În cadrul evenimentelor sunt invitate să le vorbească elevilor din cele 11 licee în care se derulează 'Săptămâna egalităţii de şanse': Anca Dumitru - director adjunct al Bursei de Valori Bucureşti), Sorana Baciu - secretar de stat, Virginia Oţel - preşedinte Professional Women Network, actriţa Cristina Flutur şi scenografa Mariana Pachis, desemnată de revista Avantaje 'Femeia anului 2014' la secţiunea 'Iniţiativă pentru semeni'.

×