x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Stroe a plecat, protejații săi rămân

Ministrul Stroe a plecat, protejații săi rămân

de Cristian Anton    |    26 Mar 2018   •   08:43
Ministrul Stroe a plecat, protejații săi rămân
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Felix Stroe a fost ministrul Transporturilor pentru doar trei luni, dar s-a asigurat că va avea un cuvânt greu de spus chiar şi după ce a rămas fără mandat. Practic, liderul PSD Constanţa a plecat de la şefia ministerului, dar oamenii săi de încredere continuă să ocupe funcţii cheie în companiile de stat. Fie că vorbim de fostul procuror militar Dorina Danielescu pus administrator în Portul Constanţa, de Georgeta Bumbac, director din Ministerul Sănătăţii (MS) numit preşedinte al CNAIR sau de George Teşeleanu, administrator în şantierul naval patronat de politician adus la şefia Canalelor Navigabile, oamenii lui Felix Stroe au rămas pe poziţie.

Dorina Danielescu a ieşit la pensie în septembrie 2017, la 49 de ani, din funcţia de colonel magistrat doctor, procuror militar în cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti. Originară din Buzăul natal al lui Felix Stroe, magistratul a fost cooptat consilier personal al ministrului Transporturilor în octombrie 2017,  iar ulterior numită administrator al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC). În 2013, Dorina Danielescu a fost găsită incompatibilă de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în urma unei sesizări a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care reclama faptul că aceasta era, concomitent, atât magistrat civil la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, cât şi procuror militar.

 

Până să ajungă procuror militar, Dorina Danielescu a fost şefa DIICOT Ploieşti, a activat în Ministerul Afacerilor Externe, iar pentru o perioadă s-a aflat la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, de unde a fost demisă de premierul Victor Ponta, în 2012

Danielescu a fost activată în gradul de colonel la şefia Direcţiei de Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, a Corpului de Control şi a Direcţiei Audit Intern ale Ministerului Apărării Naţionale de către fostul ministru PNL Corneliu Dobriţoiu, în anul 2012. În prima sa declaraţie de avere, ca şi consilier personal al lui Felix Stroe, Dorina Danielecu raporta un venit salarial din funcţia de procuror militar de 289.389 lei, adică peste 24.000 lei pe lună.

De la Sănătate la autostrăzi

O altă femeie puternică promovată de ministrul Felix Stroe în scurtul său mandat la Transporturi este Georgeta Bumbac. Constănţeanca a fost numită preşedinte al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din postura de director în Ministerul Sănătăţii, dar şi administrator la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa (CN ACN). Georgeta Bumbac este director în MS din 2011, iar anterior a fost consilier superior pe control fiscal în ANAF.

 

1,4 miliarde de euro este bugetul pe 2018 al CNAIR, aflat pe mâna unei directoare de la Sănătate

În 2013, protejata lui Felix Stroe a fost dată pe mâna Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals intelectual, după ce un raport al Corpului de Control al premierului descoperea faptul că Georgeta Bumbac, pe atunci şefa Direcţiei Contabilitate şi Patrimoniu, a cumpărat programe de contabilitate pentru minister fără acordul ministrului. Pe de altă parte, deloc întâmplător, Sorin Bumbac, soţul preşedintei de la CNAIR, conduce un centru zonal al RAJA, compania de apă condusă de Felix Stroe.

Ginerele asociatului lui Felix, pe cai mari la minister

Un alt personaj din anturajul lui Felix Stroe numit şef la o companie de stat din Transporturi este George Teşeleanu. Constănţeanul cu dublă cetăţenie, româno-italiană, se afla în Consiliul de Administraţie (CA) al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu” (unde este acţionar şi Consiliul Judeţean Constanţa, condus de PSD-ul lui Stroe) când a fost numit administrator în Portul Constanţa şi Administraţia Canalelor Navigabile. Patron de fabrică de textile şi fost consul al României la Ancona, Teşeleanu a fost pus la conducerea a două mari companii de stat şi din postura de administrator al Şantierului Naval Midia SA Năvodari, deţinut de Felix Stroe. Un şantier cu datorii de 9,4 milioane lei în 2016 şi pierderi cumulate de 13 milioane lei în ultimii cinci ani. În plus, George Teşeleanu este soţul Cristinei Dumitrache, deputat PSD de Constanţa şi fiica lui Ion Dumitrache, asociat în toate afacerile lui Felix Stroe de după 1990, de la industria navală la taxiuri şi de la turism la farmacii şi presă.   

Felix Stroe nu se mai află în graţiile conducerii centrale a PSD, dar a avut grijă să-şi instaleze oamenii de încredere la Transporturi cât a fost ministru

×