x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Transporturilor: Până pe 15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului

Ministrul Transporturilor: Până pe 15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului

19 Iul 2019   •   20:00
Ministrul Transporturilor: Până pe 15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat vineri, la Bistriţa, că până pe 15 august va fi lansată documentaţia pentru Autostrada Nordului, Petea-Suceava.

"Anunţasem iniţial că undeva în luna septembrie vom lansa documentaţia pentru Autostrada Nordului. (...) Am discutat şi cu compania şi cu cei de la achiziţii, am trezit pe toată lumea aseară, azi noapte - până pe 15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului. Aşa am promis, aşa vom face. Domnului primar de la Beclean i-am spus aşa: că în momentul în care finalizează documentaţia, studiul de fezabilitate, pentru că s-a angajat să-l facă dânsul, în două luni de zile lansăm noi proiectarea şi execuţia', a declarat ministrul Transporturilor.

Acesta a anunţat că tot până pe 15 august se lansează procedura pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Bistriţa şi a adăugat că până la sfârşitul lunii august se va lansa documentaţia pentru proiectarea şi execuţia DN 17D, Beclean-Cîrlibaba.

"Făcusem o promisiune tot în sala asta în 2017 cu privire la DN 17D Beclean-Cîrlibaba. (...) Până la sfârşitul lunii august dăm drumul şi la proiectare şi execuţie, cu clauze suspensive, cum ne-a învăţat domnul ministru Teodorovici. Să intrăm în linie dreaptă. Deci, astea sunt proiectele pe care ni le asumăm şi, totodată, centura de la Năsăud. Acum două săptămâni a fost o echipă de la Ministerul Transporturilor, a vorbit cu domnul primar despre acest obiectiv şi îl vom băga pe fonduri şi vom lansa documentaţia, tot aşa, sperăm până la sfârşitul lunii septembrie să dăm drumul la documentaţia pentru studiul de fezabilitate', a mai precizat Cuc.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Răzvan Cuc autostrada nordului