Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu a declarat joi, la Oradea, că problema aderării României la Spaţiul Schengen este „dovada slăbiciunii noastre” şi s-ar putea rezolva „foarte repede şi foarte simplu” la Curtea de Justiţie de la Luxemburg.
El a precizat că în tratatele de aderare scrie foarte clar în ce condiţii şi când se intră în Schengen, România având deja parcurse etapele premergătoare.
„Paşii sunt parcurşi, examenul tehnic e luat. Nu funcţionează pentru că azi nu vrea Olanda, mâine nu vrea Germania sau se îndeamnă una pe alta: «Zi tu acum, că eu am zis ieri». E într-adevăr un fel de concurenţă nefericită între Est şi Vest. Este slăbiciunea celor din Est, adică a noastră, pentru că în cazul României ar fi extrem de simplu - aşa cred eu - ca în Consiliu (European - n.r.), nu în Parlament, cineva care reprezintă România la nivelul acela să pună tratatul pe masă şi să zică: «Aici scrie că este interzisă orice discriminare între statele membre»”, a afirmat Diaconu.