x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mișcare surprinzătoare a premierul Mihai Tudose înainte de CEx al PSD

Mișcare surprinzătoare a premierul Mihai Tudose înainte de CEx al PSD

15 Ian 2018   •   12:53
Mișcare surprinzătoare a premierul Mihai Tudose înainte de CEx al PSD

Premierul Mihai Tudose va face declarații de presă cu puțin înainte să intre în ședința CeX a PSD. 

În fapt nu este vorba despre o simplă declarație de presă a premierului, ci despre o conferință de presă care va avea loc la Ministerul Transporturilor la care prim-ministrul va participa și el. 

Prin declarația sa, premierul își arată sprijinul față de membrii cabinetului, în condițiile în care în ultimele ore s-au vehiculat mai multe zvonuri potrivit cărora sunt câțiva membri ai cabinetului Tudose, cei care în momentul de față îi sunt fideli lui Liviu Dragnea și ar fi dispuși să își depună demisiile. 
Sursa: Antena 3

×