x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mitingul umbrelelor

Mitingul umbrelelor

de Xenia Croitoru    |    29 Sep 2015   •   23:20
Mitingul umbrelelor
Sursa foto: Adrian Manolache

Prezenţa la mitingul PNL din parcul Izvor a fost cu mult sub numărul anunţat de Alina Gorghiu. Mai multe autocare au adus protestatari din ţară, care s-au adăpostit sub umbrele pe toată perioada mitingului, în unele cazuri îmgrămădiţi mai mulţi sub umbrela unuia care, mai prevăzător, o adusese la miting. În timp ce simpatizanţii liberarilor stăteau în ploaia torenţială, Alina Gorghiu stătea la căldură şi posta mesaje pe Facebook. Gorghiu si Blaga nu au ajuns la mitingul PNL, aşa cum anunţaseră iniţial. Unii lideri spuneau că vor ajunge în parcul Izvor abia după ce îşi vor susţine mesajele în Parlament pentru moţiunea de cenzură. Anca Boagiu, Theodor Atanasiu sau Cristian Buşoi au fost printre cei care au urcat pe scenă şi au susţinut discursuri în faţa protestatarilor. Printre protestatari erau foarte mulţi tineri, care scandau din când în când „Jos Ponta”, iar pe pancarte afişau mesaje de tipul "Alege România, nu Ponta", "Premier mincinos", "Parlamentari, nu fiţi oile lui Ponta". Un alt lider care a încercat să agite mulţimea a fost Cătălin Predoiu. Mitingul s-a încheiat cu puţin înainte ca votul pentru moţiune să fie dat în Parlament. Protestatarii au fost urcaţi în autocare şi au pornit spre judeţele din care au fost aduşi.

×