x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mocanu, la judecata conducerii pediste

Mocanu, la judecata conducerii pediste

18 Ian 2005   •   00:00

POLITIC
BUZAU - Limuzina de lux i-ar putea veni de hac presedintelui Consiliului Judetean Conducerea PD va discuta in sedinta de astazi cazul Victor Mocanu, presedintele Consiliului Judetean Buzau, care a achizitionat din bani publici ca masina de serviciu o limuzina de lux. Ieri, Mocanu a anuntat ca a decis sa returneze masina.
GABRIELA ANTONIU, OANA STANCU

MUSTRARI DE CONSTIINTA. Victor Mocanu recunoaste ca achizitionarea limuzinei a fost o greseala si si-a cerut scuze
Sprijinul politic acordat de catre PD presedintelui Consiliului Judetean Buzau, Victor Mocanu, are zilele numarate. Gestul lui Mocanu de a-si cumpara o limuzina cu bani publici drept masina de serviciu a sifonat rau imaginea PD, lucru recunoscut chiar de liderii locali ai partidului. "Situatia autoturismului cumparat de Victor Mocanu a dus la defectarea imaginii PD, iar filiala locala a partidului isi ia angajamentul sa nu mai tolereze astfel de devieri", declara la sfarsitul saptamanii trecute liderul PD Buzau, Cezar Preda. Mocanu pare insa sa nu se fi gandit insa la imaginea PD, ci doar la confortul propriu. Altfel nu se poate explica nonsalanta cu care acesta declara ca "toate consiliile judetene au masini bune, jeep-uri. Numai de masina noastra se vorbeste, de parca ar fi o nava zburatoare".

Nu este intr-adevar o nava zburatoare, ci o limuzina cu valoarea de catalog de 40.000 de euro, dar care cu imbunatatirile aferente ajunge la aproximativ 60.000 de euro. In plus, Mocanu a acceptat cu seninatate sa vorbeasca despre noua achizitie. Cum ca i-au ramas de la PSD, pe langa planul de achizitii, si 1,7 miliarde de lei pentru un autoturism care trebuia sa inlocuiasca "o Dacie depasita din punct de vedere tehnic". Si a ales limuzina pentru ca are "un comportament mai bun" si "poate crea o imagine mai buna" institutiei pe care o conduce. Si asta, in conditiile in care angajatii Consiliului Judetean sunt obligati in continuare sa se deplaseze la si in interes de serviciu cu cele cateva masini vechi romanesti din parcul auto al CJ Buzau. Buzoienii nu s-au aratat deloc incantati de acest moft al liderului CJ si au aratat ca banii cheltuiti pe masina puteau fi folositi pentru repararea drumurilor, sanatate, copii institutionalizati. Membrii Biroului Permanent Judetean i-au impus presedintelui executiv al PD, Victor Mocanu, sa explice intr-un raport detaliat despre cumpararea autoturismului de lux din banii contribuabililor. Raportul urmeaza sa fie prezentat Biroului Permanent National al PD, care va decide astazi si soarta politica a presedintelui Consiliului Judetean Buzau, Victor Mocanu.

Surse din PD sustin insa ca in sedinta BPN de astazi lui Mocanu i se va arata clementa, avand in vedere ca si-a reparat gestul si si-a cerut scuze public.

In felul acesta, PD incearca sa-si pastreze sefia CJ Buzau obtinuta cu greu asta-vara.

EFECTE

"Situatia autoturismului cumparat de Victor Mocanu a dus la defectarea imaginii PD" - Cezar Preda, liderul PD Buzau

RETURNARE
Ieri, printr-un comunicat de presa, Mocanu a anuntat ca a hotarat sa returneze masina de lux cumparata din bani publici, informeaza Mediafax. El a spus ca a luat aceasta decizie ca urmare a reactiei negative pe care a avut-o opinia publica in legatura cu achizitionarea autoturismului. In acelasi comunicat, Victor Mocanu precizeaza ca a reziliat contractul de vanzare-cumparare a masinii, iar autoturismul de lux cumparat din bani publici va fi predat furnizorului, urmand ca banii sa fie restituiti la bugetul judetului pana la data de 20 ianuarie 2005. Presedintele Consiliului Judetean isi recunoaste greseala si isi exprima speranta "ca acest episod sa ramana in memoria colectiva ca o fapta singulara, regretabila si inoportuna".
×