x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Monica Iacob-Ridzi a trecut de partea lui Dan Diaconescu. Ex-pedelista va candida pentru un loc de deputat pe listele PP-DD

Monica Iacob-Ridzi a trecut de partea lui Dan Diaconescu. Ex-pedelista va candida pentru un loc de deputat pe listele PP-DD

15 Oct 2012   •   14:25
Monica Iacob-Ridzi a trecut de partea lui Dan Diaconescu. Ex-pedelista va candida pentru un loc de deputat pe listele PP-DD
Sursa foto: Intact Images/Dragos Stoica

Monica Iacob-Ridzi s-a înscris în PP-DD şi va candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa, a anunţat preşedintele filialei judeţene Hunedoara a PPDD, Haralambie Vochiţoiu.

"În cursul zilei de luni vom oficializa toate actele, inclusiv listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare. Monica Iacob-Ridzi va candida din partea PPDD în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa, unde suntem siguri că va câştiga un nou mandat, cu peste 50% din voturi", a declarat, preşedintele PP-DD Hunedoara, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, PP-DD Hunedoara va definitiva, în cursul zilei de luni, listele de candidaţi în cele şapte colegii pentru Camera Deputaţilor şi trei colegii la Senat, delimitate în judeţul Hunedoara.

Monica Iacob Ridzi a demisionat din PDL la jumătatea lunii septembrie şi a activat ca deputat independent în Colegiul 5 Petroşani-Petrila-Aninoasa.



×
Subiecte în articol: dan diaconescu Monica Iacob-Ridzi PP-DD