x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Moțiunea de cenzură este citită în plenul Parlamentului

Moțiunea de cenzură este citită în plenul Parlamentului

06 Feb 2017   •   12:39
Moțiunea de cenzură este citită în plenul Parlamentului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi USR şi dezbaterea bugetului de stat pe 2017.

La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 340 de parlamentari.

În debutul şedinţei, USR a propus o sesiune de declaraţii politice pe tema protestelor din stradă, însă preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase (PSD), a spus că acest lucru nu este prevăzut în Regulament.

Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România" a fost depusă miercurea trecută. Comisiile de buget-finanţe au finalizat duminică dezbaterile asupra bugetului de stat.

 

Citeşte şi:

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa Parlamentului marţi, la ora 12,00

 

ALERTĂ - Sorin Grindeanu ia în calcul demiterea lui Florin Iordache

 

Liviu Dragnea: Eu nu am furat nimic

 

GALERIE FOTO - A șasea zi de proteste din Piața Victoriei

×
Subiecte în articol: senat camera deputatilor psd