x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, adoptată

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, adoptată

27 Mai 2020   •   15:30
Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, adoptată
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, 27 mai, moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. Astfel, moțiunea a trecut cu 172 de voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și 47 de abțineri. 

Moțiunea, intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”, semnată de 93 de deputați de la Pro România și de la PSD, a fost dezbătută în ședința de luni a Camerei. Pro România şi PSD au solicitat demisia ministrului Anisie, acuzând „lipsă de viziune şi de strategie, care a făcut ca preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă".

Ministrul Educației, Monica Anisie, a catalogat moţiunea ca fiind desprinsă „dintr-o comedie” şi le-a reproşat miniştrilor social-democraţi care au fost la Educaţie că nu au pregătit învăţământul online.

×