x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Năstase: Măsuri dure de austeritate într-un document secret al FMI

Năstase: Măsuri dure de austeritate într-un document secret al FMI

09 Mai 2011   •   13:09
Năstase: Măsuri dure de austeritate într-un document secret al FMI
Sursa foto: /Intact Images

164468-20110224133808008.jpgPreşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, susţine pe blogul său că Fondul Monetar Internaţional ţine secret un document care ar fi extrem de dur şi care ar viza o serie de măsuri de austeritate valabile până în 2013.

"Din câte ştiu eu, Delegatia FMI nu ne-a contactat pentru a ne cere opinia în legătură cu un text pe care, oricum, îl ţin secret. Un text care, din informaţiile mele, cel puţin în varianta din 3 mai, este extrem de dur ( inclusiv în ceea ce priveşte “reforma” în domeniul medical, pentru perioada 2010-2013 – număr de paturi, cheltuieli cu medicamentele,  cu medicii, reduceri cu 0,8% din PIB ,  prin reducerea cheltuielilor sociale,  prin disponibilizări în societăţile de stat, inclusiv pregătirea pentru privatizare a transportului CFR marfă, a începerii privatizării TAROM, măsuri dure în sectorul energetic – inclusiv la Oltchim). De aceea, m-am gandit să pregătesc o NOTĂ – Pro Memoria – cu unele observaţii în legătură cu felul în care este condusă, de şapte ani, politica economică a României de către Regimul Băsescu", scrie Adrian Năstase.

Fostul premier critică măsurile actualei puteri şi susţine că cea mai nocivă dintre ele a fost aplicarea cotei unice.

"La comemorarea unui an de la decizia lui Traian Băsescu de a ieşi la televizor pentru a anunţa tăieri de cheltuieli bugetare, localizate la nivelul angajaţilor simpli şi al pensionarilor, constatăm că lăsarea surplusului de venituri determinate de cota unică în economie  (împotriva introducerii cotei unice s-a pronunţat inclusiv FMI – acesta fiind şi principalul argument al ruperii de către alianţa D.A. în 2005 a acordului încheiat de guvernul PSD pentru 2004-2006), economie la acel moment devenită un imens balon speculativ, marcată de o creştere economică de tip “spumă de bezea”, a impus deplasarea acestei ajustări la alte categorii sociale, considerate probabil mai puţin relevante de puterea de dreapta, în fapt, la categorii ce fuseseră deja afectate de binefacerile “viziunii” economice a conducerii actuale. Astfel ceea ce a decis iniţial guvernarea Basescu a fost tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% – în fapt perdanţii pierdeau din nou. Ilegalitatea acestor măsuri – în privinţa pensiilor – a determinat guvernarea actuala să disperseze costurile ajustării asupra întregii populaţii  – mărirea de TVA cu 5pp a crescut preţurile cu aproximativ 4% pentru toţi cetăţenii – iar ceea ce ar fi vrut guvernanţii să taie de la pensionari, din puţinul pensiilor lor, prin reducerea pensiilor cu 15%, a fost transferat pentru a fi suportat de toţi cei 20 de milioane de cetăţeni", mai scrie Năstase.

În concluzie, "Regimul Băsescu şi guvernele de dreapta au dezechilibrat masiv economia între 2004-2008 (susţinerea pe care PSD a acordat-o prin vot, in acel interval, pentru 1,5 ani a fost pe proiecte de ordin social care să mai atenueze din costul măsurilor  aplicate de alianţa D.A., începând cu 2005). Apoi ajustarea au făcut-o prin punerea pe umerii celor mulţi şi săraci şi îndatorarea imensă a ţării, precum şi trecerea indirectă a datoriei private în sectorul public, suportată de toţi cetăţenii (deja sărăciţi)".

"Incoerenţa şi inconsistenţa măsurilor luate au lungit criza economică (creşterea economică trebuia să revină în 2010) şi poate aceasta va avea loc în 2011, ne-au îndepărtat de adoptarea euro, au creat haos în viaţa politică, ne-au îndepărtat de intrarea în spaţiul Schengen şi ne-au izolat extern – demonstrând astfel falimentul regimului Băsescu", conchide Adrian Năstase. (V.M.)

×