x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nastase nu vrea sa o demita pe Stanoiu

Nastase nu vrea sa o demita pe Stanoiu

21 Feb 2004   •   00:00

Criticile referitoare la sistemul judiciar din Romania, mentionate in raportul Nicholson, aprobat de Comisia pentru Politica Externa a Parlamentului European, nu vor duce la inlocuirea ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu.

Premierul Adrian Nastase a precizat ieri ca nu se gandeste sa o inlocuiasca din functie pe Stanoiu. "Eu nu ma gandesc la aceasta chestiune. In cadrul restructurarii pe care vom face, una din componentele cele mai importante va fi aceea a punerii in aplicare a acquis-ului comunitar. De aceea, aceste discutii care au loc la Parlamentul European ne ajuta sa identificam unele dintre problemele unde noi trebuie sa intervenim pentru a mari eficienta Guvernului ", a spus Nastase.

NECUNOSCUTE. In legatura cu deficientele sistemului judiciar din Romania, mentionate in raportul Comisiei de Politica Externa a Parlamentului European, Nastase crede ca este vorba de "anumite aspecte care nu sunt foarte bine cunoscute la Bruxelles". "Poate ca unele informatii ajung cu greutate la Bruxelles, ca de exemplu modificarile din Constitutie sau unele proiecte de legi care sunt in Parlament. Eu cred ca in zilele care urmeaza avem datoria sa transmitem mai multe informatii la Bruxelles parlamentarilor care vor sa se informeze in legatura cu evolutiile din Romania", a adaugat Nastase.

"Nu negociem cu Parlamentul European"
Premierul a apreciat ca este posibil ca "unii dintre parlamentarii europeni, pentru ca se ocupa de negocierile si de evolutiile din alte tari, poate ca nu sunt la curent cu toate aceste aspecte". "Noi nu negociem cu Parlamentul European, ci cu Comisia. Asta nu inseamna ca ne punem intr-un raport de opozitie cu parlamentarii europeni care au fost critici la adresa Romaniei", a spus Nastase. Premierul considera ca "sunt anumite lucruri paradoxale" in comportamentul Emmei Nicholson si al lui Arie Oostlander. "Nu vreau sa fac procese de intentie cuiva si nu as vrea sa para ca Guvernul se raporteaza in vreun fel, prin frustrare sau nemultumire, la anumite amendamente si pozitii pe care oricine le poate exprima. Domnul Oostlander, care n-a vazut niciodata Romania, a cerut suspendarea negocierilor. Paradoxal este si faptul ca raportorul pentru Romania, dupa o zi sau doua, a facut anumite amendamente la propriul raport, care initial era favorabil Romaniei", a spus Nastase.
SILVIU SERGIU

×
Subiecte în articol: politic nastase