x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Negoiţă cere retragerea PSD de la guvernare: "Este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în spate"

Negoiţă cere retragerea PSD de la guvernare: "Este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în spate"

17 Noi 2014   •   12:12
Negoiţă cere retragerea PSD de la guvernare: "Este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în spate"

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă spune că, în opinia sa, după rezultatele alegerilor prezidenţiale, PSD ar trebui să facă "un pas în spate", pentru a permite echipei lui Klaus Iohannis să guverneze.

"Poporul nu greşeşte niciodată. Poporul a ales în proporţie covârşitoare. Cred că este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în spate. De prea multe ori, şi eu şi noi cu toţii, am simţit nevoia de un altfel de politică. Cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei lui Iohannis să vină să guverneze. Eu sper sincer că ne va demonstra cum anume se poate o altfel de politică, de unde să învăţăm cu toţii", a declarat Negoiţă la sediul PSD.

"Cu siguranţă că va fi convocată o şedinţă, iar aceste lucruri, evident, le voi spune şi în şedinţă. De asta am venit aici, să discutăm. Dar cred că este un gest de normalitate, un gest de decenţă să facem chestiunea asta şi de ce nu? Până la urmă, partidele ar trebui să vină în aşteptarea cetăţenilor şi cred că asta aşteaptă cetăţenii astăzi în România. Vor altă guvernare, care nu a fost rea, o guvernare pe care am apreciat-o din multe puncte de vedere. Evident că s-a şi greşit, dar asta contează mai puţin. Important este ce vor românii", a spus social-democratul.

Întrebat unde anume a greşit PSD în alegerile prezidenţiale, Robert Negoiţă a replicat că aceste aspecte le va comunica în interiorul partidului. "Am spus doar ce mi se pare mie normalitate în România", a conchis Negoiţă.

×