x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Robu: Trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL

Nicolae Robu: Trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL

11 Dec 2016   •   22:36
Nicolae Robu: Trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL
Sursa foto: pressalert.ro

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, s-a declarat nemulţumit de scorul obţinut de PNL în alegerile parlamentare, anunţat de exit poll-uri, şi a declarat duminică seara că sunt necesare alegeri ''cât mai repede, în judeţ şi în ţară, la nivelul PNL, pentru a se ajunge la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice''.

''Noi trebuie să facem alegeri cât mai repede şi în Timiş şi în toată ţara, la nivelul PNL. Până la alegeri cineva trebuie să joace rolul de preşedinte, că-l joc eu, că-l joacă alţii, este prea puţin important, dar trebuie să ajungem la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice, şi asta cât mai repede'', a afirmat Nicolae Robu.

Întrebat de presă dacă PNL ar fi fost mai ''coagulat'' în jurul lui Dacian Cioloş ca preşedinte al PNL, Robu a spus că ''mai multe lucruri vom spune după ce vom vedea cifrele exacte şi vom face şi o analiză serioasă să vedem tot ceea ce s-a întâmplat''.

''O să discutăm de mâine încolo, după ce avem datele. Sunt foarte multe lucruri de spus, eu, din păcate, am intuit foarte mult din ceea ce s-a întâmplat, dar nu vreau să vorbesc acum prea multe'', a punctat Robu.

Nicolae Robu a afirmat că PSD are 'un scor mare'.

'Într-adevăr, este peste aşteptările mele personale şi ale PNL, în general, dar dacă asta este voinţa poporului român va trebui să acceptăm şi să mergem înainte. Nu se opreşte timpul acum, indiferent care vor fi rezultatele finale. Viaţa merge înainte, ne vom strădui să facem treabă cât mai bună noi, cei care ocupăm poziţii în administraţie, ca şi până acum'', a spus Robu.

Nicolae Robu a mai subliniat că în ceea ce priveşte ''jocul politic va trebui să tragem toate învăţămintele de rigoare''.

''Şi când scorul este la circa 20%, sper să fie mai mult în final, este limpede că avem de tras învăţăminte. Din toată această experienţă vor trebui să înveţe toţi cei ce vor face politică, pe viitor, pentru că a fost o experienţă foarte interesantă'', a adăugat Robu.

Preşedintele PNL Timiş şi-a exprimat nemulţumirea şi în ceea ce priveşte prezenţa la vot, pe care a apreciat-o ca fiind ''foarte scăzută''.

''Cu gust amar spun că este o tradiţie deja ca prezenţa la vot să fie foarte scăzută (...), dar dacă aşa consideră cetăţenii nu putem decât să le recunoaştem şi această opţiune de a nu se implica'', a afirmat Robu.

În opinia sa, prezenţa la urne în Timişoara a fost de data aceasta 'mulţumitoare'', chiar dacă a făcut apel ca oamenii să iasă la vot.

''În judeţ, prezenţa a fost surprinzător de slabă în foarte multe dintre localităţile unde noi avem primari, mult mai slabă decât la alegerile locale. Şi asta va şi explica scorul pe care-l vom avea pe Timiş. Nu am nicio explicaţie pentru această prezenţă slabă (în localităţile cu primari PNL, n.r.)'', a conchis Robu.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: nicolae robu pnl timis pnl timisoara