x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nimeni nu ştie cine e James Bond din PSD?

Nimeni nu ştie cine e James Bond din PSD?

de Diana Lazăr    |    13 Mai 2016   •   16:27
 Nimeni nu ştie cine e James Bond din PSD?
Sursa foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Scandalul spionilor din PSD pare departe de a se fi stins. Victor Ponta refuză să vină în faţa comisiei parlamentare a SRI pentru a da detalii despre afirmaţiile sale, iar Serviciul nu a răspuns încă oficial solicitărilor senatorilor şi deputaţilor.

Comisia parlamentară de control a SRI a transmis două scrisori conducerii Serviciului şi lui Victor Ponta pentru a lămuri afirmaţiile cu privire la ofiţerii acoperiţi din PSD. Surse oficiale au declarat pentru Jurnalul Naţional că SRI nu a răspuns deocamdată solicitării senatorilor şi deputaţilor. Sursele citate susţin că o eventuală reacţie a SRI este oricum previzibilă, deconspirarea ofiţerilor acoperiţi fiind interzisă de legea penală. Victor Ponta a răspuns comisiei că nu are nimic de adăugat la textul publicat pe facebook şi ca atare nu are de ce să se prezinte la audiere.


Război deschis cu SRI

„Cred că Liviu Dragnea trebuie să ţină partidul unit, să câştige alegerile locale şi parlamentare şi să ferească PSD de toţi ofiţerii acoperiţi sau descoperiţi care vor să îl preia!''. Este afirmaţia care a stârnit un val de reacţii în PSD şi în clasa politică imediat ce fostul premier a postat-o pe pagina sa de socializare. În primă instanţă, Valeriu Zgonea a intrat în vizorul presei ca fiind cel la care s-a referit Ponta. La nici 24 de ore după publicare, fostul prim-ministru a rectificat: „Vreau să precizez că atunci când am scris de ofiţerii care vor să preia puterea în PSD nu mă refeream la Valeriu Zgonea - ci la un vicepreşedinte PSD, fost ministru în Guvern!''. Atenţia mass-media s-a îndreptat imediat către Mihai Tudose, fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta şi actual vicepreşedinte al PSD. Tudose este profesor la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu a SRI, motiv considerat suficient pentru a-l suspecta de o relaţie mult prea prietenoasă cu Serviciul. Afirmaţiile lui Ponta despre acoperiţii din PSD sunt interpretate în culise ca o declaraţie de război pentru SRI care ar încerca să controleze nu doar instituţiile de forţă ale statului, ci şi partidele. De altfel, în birourile din sediul PSD, scenariul că Serviciul a contribuit la înfrângerea lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014 a fost de multe ori evocat în şoaptă.

×