x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică O prietenie expirată

O prietenie expirată

de Lavinia Dimancea    |    16 Iul 2007   •   00:00
O prietenie expirată
Sursa foto: Marin Raica/

De la declaraţii de "dragoste" la atacuri, inţepături şi avertismente. Aşa a evoluat, in numai doi ani, relaţia dintre Mircea Geoană şi Grupul de la Cluj, marcănd finalul unei prietenii care a inceput la Congresul din aprilie 2005.

PSD - Mircea Geoană şi grupul de la Cluj s-au pierdut pe drumurile din partid

De la declaraţii de "dragoste" la atacuri, inţepături şi avertismente. Aşa a evoluat, in numai doi ani, relaţia dintre Mircea Geoană şi Grupul de la Cluj, marcănd finalul unei prietenii care a inceput la Congresul din aprilie 2005.

"Nu sunt produsul Grupului de la Cluj, sunt produsul părinţilor mei", s-a zburlit Mircea Geoană la clujeanul Vasile Dăncu vineri, la Comitetul Executiv Naţional. Prin această declaraţie, liderul PSD şi-a asumat "oficial" ruptura de Grupul de la Cluj. Asta după doi ani in care relaţia dintre cele două tabere s-a deteriorat treptat. In aprilie 2005, Geoană era pentru clujeni cel care putea salva şi reforma partidul, "soluţia" pentru indepărtarea de la vărful PSD a rivalului Ion Iliescu. La acel Congres au negociat, au combinat şi au reuşit să-l aducă pe fostul ministru de Externe pe postul de preşedinte al partidului. De atunci, Geoană a avut lipită eticheta că este proiectul şi apropiatul Grupului de la Cluj, pănă cănd au inceput să apară diferenţele de opinii şi supărările clujenilor că liderul lor ia decizii controversate fără să ii consulte. S-a intămplat anul trecut, de pildă, cănd Geoană a demarat iniţiativa incheierii unui protocol de colaborare cu PRM, gest dezaprobat de clujeni. Totuşi, "micile tensiuni" au fost depăşite, cel puţin la nivel declarativ, inainte de Congresul din decembrie 2006 cănd Geoană a fost reales in fruntea PSD. "Sper să nu vină vreun nemernic să spună altceva decăt că Grupul de la Cluj il susţine pe Mircea Geoană ca preşedinte al PSD", işi reafirma atunci prietenia liderul Grupului, Ioan Rus. Din ianuarie insă, o dată cu declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, ruptura a devenit vizibilă. Renumiţi ca apropiaţi ai PD-ului, clujenii s-au delimitat de acţiunea pesedistă, refuzănd să participe la mitingurile antibăsesciene ale lui Geoană.

Â

SUSPENDAREA ŞEFULUI. In plus, eşecul PSD-ului de la referendum le-a dat apă la moară. "Suspendarea - da - a fost o greşeală din punct de vedere strategic şi tactic. Am susţinut şi inainte, pot să susţin şi acum, a fost o greşeală", declara Vasile Dăncu, refuzănd totuşi să-l invinovăţească pe Geoană pentru rezultat (are doar o vină "simbolică"), dar identificăndu-i ca responsabili pe Ion Iliescu şi pe Viorel Hrebenciuc. Drept urmare, intr-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, Dăncu a cerut demisia celor doi din funcţiile de lideri ai grupurilor parlamentare, insă Geoană a evitat să supună propunerea la vot. In acest fel, presiunea pusă prin gestul lui Dăncu şi a lui Vasile Puşcaş de a demisiona din poziţiile de vicelideri nu a funcţionat. In consecinţă, Clujul şi-a ascuţit atacul şi, la scurtă vreme, Dăncu a ieşit cu declaraţii deloc plăcute pentru Geoană: "Opinia publică din interiorul partidului ne impinge: Ioan Rus să candideze la Preşedinţie şi să ia preşedinţia partidului! Există şi acum un curent. Se vede din intrebările care i se pun. Şi la intălnirile noastre de partid. Ioan Rus are o altă filozofie despre rolul lui in partid şi il sprijină pe Mircea Geoană, pentru că Mircea Geoană a fost proiectul nostru, a venit la proiectul nostru de innoire. Dar această presiune există oricum".

Â

ATACUL LUI VANGHELIE. Tensiunile s-au acutizat după atacul organizaţiei PSD Bucureşti la adresa Grupului de la Cluj, in urma mandatului primit de Marian Vanghelie de a solicita excluderea din partid a lui Vasile Dăncu şi a lui Victor Ponta. In lipsa unei reacţii de sprijin din partea lui Geoană, clujenii au ameninţat cu demisiile din funcţiile de conducere deţinute in partid. Ba mai mult, s-a acreditat ideea că Geoană s-ar afla in spatele demersului lui Vanghelie.

Pe acest fond, criticile clujenilor impotriva liderului PSD s-au accentuat. Acelaşi Dăncu acuza recent, la Baia-Mare, lipsa unui program PSD "bine conturat pentru Romănia" şi că există "doar principii". "Reforma trebuie făcută in interiorul partidului, nu in UE, şi nici la DNA", ataca Dăncu.

Â

FINALUL... A fost vineri, la Comitetul Executiv Naţional, cănd Geoană i-a dat scurt un avertisment lui Vasile Dăncu, la pachet cu reproşurile de rigoare. In urmă rămăn declaraţia de independenţă faţă de Grupul de la Cluj şi incă necunoscuta replică a Grupului din Oltenia, proaspăta creaţie a lui Mircea Geoană.

Â

E AL NOSTRU...

"Ioan Rus are o altă filozofie despre rolul lui in partid şi il sprijină pe Mircea Geoană, pentru că Mircea Geoană a fost proiectul nostru"

Vasile Dăncu vicepreşedinte PSD

Â

BA NU...

"Eu nu sunt produsul Grupului de la Cluj. Eu sunt produsul părinţilor mei şi al vieţii mele de pănă acum"

Mircea Geoană preşedinte PSD

Â

CRITICI

"Avem nevoie de un proiect politic bine definit, altfel nu o să facem nimic nici la europarlamentare, nici la locale. Reforma trebuie făcută in interiorul partidului, nu in UE, şi nici la DNA"

Vasile Dăncu vicepreşedinte PSD

×