x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Obiectii la noul sediu

Obiectii la noul sediu

08 Apr 2004   •   00:00

Mutarea senatorilor din fostul sediu al CC al PCR in spatiile noi de la Casa Poporului s-ar putea amana.

La ultima sedinta a Biroului Permanent al Senatului s-au semnalat noi probleme aparute in amenajarea viitoarei locatii alese pentru senatori. Surse din Biroul Permanent ne-au declarat ca scaunele plasate in sala de plen nu respecta planurile initiale, fiind foarte late si deci foarte incomode. „Nu se poate sta pe ele mai mult de o ora", ne-au spus aceleasi surse. Ca urmare, s-a propus ca, dupa Pasti, intreaga conducere a Senatului sa se duca in inspectie la viitorul sediu.

„CUSTI". Un alt inconvenient major ce a fost semnalat Biroului Permanent sunt birourile angajatilor. „Sunt niste custi, amenajate pe holuri. N-au lumina, nu au spatiu", ne-au marturisit surse din conducerea Senatului. Nici la balcoanele pentru invitati din sala de sedinte nu s-au lucrat, de-abia intrarea in sediu e in lucru, spun sursele noastre, convinse de faptul ca finalizarea sediului Senatului se va intampla dincolo de luna iunie 2004.

Presedintele Senatului, Nivcolae Vacaroiu, a declarat ca toate investitiile facute la noul sediu al forului legislative tin de Camera Deputatilor. „Am trimis chestorii sa vada", ne-a declarat Nicolae Vacaroiu promitand ca „saptamana viitoare va merge in inspectie tot Biroul Permanent al Senatului".

COSTURI. Conform planurilor firmei care realizeaza lucrarea, senatorii ar trebui sa se mute in casa noua in luna iunie a acestui an. Noul sediu al Senatului, a carui constructie a costat 400 de miliarde de lei, exceleaza prin lux: candelabre de cristal, pereti acoperiti cu marmura de Gura Vaii, combinata cu Antigua, adusa din Iran, ornamente aurite, cupola de sticla montata pe dantela de alama. Acestea sunt doar cateva detalii care se regasesc in spatiile in care vor lucra senatorii. Scaunele care nu sunt pe gustul lor, sunt imbracate in piele naturala, de culoare verde, si sunt rabatabile, putand fi fixate mai aproape sau mai departe de pupitru.
Camelia Ionescu, Monica Iordache

×
Subiecte în articol: politic senatului