x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică OFICIAL. Majorare de salarii pentru anumiți bugetari. Vor primi un spor de 40%

OFICIAL. Majorare de salarii pentru anumiți bugetari. Vor primi un spor de 40%

07 Aug 2020   •   20:29
OFICIAL. Majorare de salarii pentru anumiți bugetari. Vor primi un spor de 40%
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Executivul a aprobat, vineri, o ordonanță de urgență pentru majorarea salariilor angajaților direcțiilor de sănătate publică. Măsură a fost criticată anterior de USR: „Angajații statului nu merită sporuri doar pentru că își fac treaba”.

„Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență privind reglementarea unor măsuri.În domeniul medical, actul normativ prevede eliminarea inechităților salariale și ajustarea diferențelor existente pe perioada stării de alertă constituită conform legii, pentru unele categorii de personal implicate în activități de gestionare a cazurilor infectate cu noul corornavirus în vederea asigurării capabilităţii de pregătire pentru un răspuns adecvat. Astfel, comitetul director din cadrul direcțiilor de sănătate publică va beneficia de un spor pentru condiții epidemiologice deosebite de 40% la salariul de bază, iar inspectorii sanitari care desfășoară activități în domeniul controlului în sănătatea publică de un spor de 30% la salariul de bază”, a anunțat Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în acest fel vor fi ajustate diferențele salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării alertă, în vederea atragerii de personal calificat pe de o parte, cât și a menținerii celui existent pe de altă parte, în condițiile în care numărul anjagațiilor din aceste instituții este unul redus.

„Măsura este justificată și de evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, care indică o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate cu COVID-19 și implicit a volumului activităților de supraveghere activă, depistare timpurie, izolare şi tratare a cazurilor, de urmărire a contactelor şi prevenire a răspândirii continue a infecţiei. În vederea asigurării capabilităţii de pregătire a direcțiilor de sănătate publică pentru gestionarea la nivel adecvat a infecţiilor cu noul coronavirus, se impune adoptarea unei măsuri de stimulare a personalului care desfășoară pe durata stării de alertă activități de prevenire și limitare a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, în sensul ajustării diferențelor salariale dintre categoriile de personal din cadrul direcțiilor de sănătate publică implicate în aplicarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. Mai mult, actul normativ prevede ca, până la data încetării stării de alertă instituită din cauza infecţiilor cu noul coronavirus, orele suplimentare efectuate peste programul normal de lucru de către personalul de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică să poată fi plătite conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020”, mai susține Ministerul Sănătății.

Totodată, prin derogare de la prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 153/2017, se creează cadrul legal astfel încât indemnizația de detașare prevăzută la art. 19 din Legea nr. 136/2020 să poată fi plătită în cuantumul prevăzut legal.

„În vederea eliminării inechităților privind mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, actul normativ mai reglementează ca, începând cu data de 1 august 2020, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar, inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare şi personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, să beneficieze de sporurile pentru condiții de muncă peste limita minimă prevăzută legal, nivelul concret fiind stabilit de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli”, se arată în finalul comunicatului.

În privința majorării salariilor angajaților direcțiilor de sănătate publică, liderul USR București, Claudiu Năsui, a criticat joi Executivul - „Angajații statului nu merită sporuri doar pentru că își fac treaba”.

(sursa: Mediafax)

×