x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Onţanu face pe Generalul! S-a rupt lanţul de iubire

Onţanu face pe Generalul! S-a rupt lanţul de iubire

de Diana Lazăr    |    08 Mar 2016   •   10:24
Onţanu face pe Generalul! S-a rupt lanţul de iubire

Noul lider al UNPR după demisia lui Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, l-a ameninţat direct pe liderul PSD Liviu Dragnea că partidul pe care-l conduce ar putea susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin, încălcând astfel alianţa semnată cu social-democraţii. Furia lui Onţanu a izbucnit după zvonurile potrivit cărora PSD vânează deja iminentele dezertări din UNPR. Primarul Sectorului 2 a pus şi condiţii.

O nouă candidatură la primăria Sectorului 2 cu sprijinul PSD şi liste comune de consilieri la Sectorul 3, sunt condiţiile puse de noul General din UNPR, Neculai Onţanu, Partidului Social Democrat şi transmise lui Liviu Dragnea prin senatorul Gabriela Firea, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse de la vârful celor două formaţiuni. Discuţia dintre cei doi ar fi avut loc săptămâna trecută, imediat după demisia lui Gabriel Oprea din fruntea UNPR.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, nu a avut încă o întânire cu noul şef al progresiştilor, invocând programul încărcat. A catalogat în schimb, discuţia dintre Onţanu şi Firea drept una „bună”. Conversaţia „bună” cu purtătorul de cuvânt al PSD nu l-a împiedicat pe generalul cu trei stele să iasă direct la atac şi să-l ameninţe pe Dragnea că UNPR ar putea vota alături de liberali revenirea la două tururi de scrutin în alegerea primarilor. "Sunt şi opinii de a susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin dacă o asemenea variantă se va pune în perioada următoare", a declarat Neculai Onţanu chiar în prima conferinţă de presă de după preluarea şefiei partidului.

Se rupe protocolul?

Cu alte cuvinte, asta ar însemna denunţarea protocolului cu PSD în care se menţionează expres că UNPR se angajează să susţină alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Surse din PSD susţin că supărarea lui Onţanu este legată de faptul că nu a fost invitat la negocierile cu ALDE pentru Bucureşti şi din acest motiv forţează îi mâna lui Liviu Dragnea. Un alt motiv invocat de liderul progresistilor este legat de un eventual "furt" de parlamentari pe care l-ar pregăti social-democraţii, după capitularea lui Gabriel Oprea.

În realitate, surse din PSD susţin că deputaţii şi senatorii din UNPR încearcă disperaţi să-şi salveze pielea şi bat la uşile din sediului din Kiseleff 10 pentru a trece în barca PSD înainte de parlamentare. "Onţanu se teme că i se dezintegrează partidul şi iese la bătaie ca să pară că deţine controlul. Fără PSD, UNPR e un partid mort. Nu se sperie nimeni din PSD de ameninţările lui. Pot să şi rupă protocolul, noi mergem mai departe cu ALDE", au dezvăluit surse social-democrate pentru pentru Jurnalul Naţional.

Probleme cu oamenii lui Ponta

Liviu Dragnea are însă probleme mult mai mari decât gestionarea relaţiei cu UNPR, iar ele sunt chiar în interiorul partidului. Trei dintre foştii miniştri ai Cabinetului Ponta i-au refuzat propunerea de a candida la primăriile de sector din Capitală. Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu şi Eugen Teodorovici au spus pas ofertei liderului PSD, iar asta l-a cam enerveat pe Dragnea.

Preşedintele PSD le-ar fi reproşat celor trei în şedinta Biroului Permanent Naţional de ieri că nu vor muncească pentru partid, deşi partidul i-a propus în funcţiile din Guvern. Fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, i-a promis lui Liviu Dragnea că se mai gândeşte până la finalul săptămânii, deşi el îşi doreşte să candideze la Capitală.
Cert este că toate candidaturile vor fi validate prin vot într-o şedinţă a Comitetului Executiv.

Nu mai au încredere!

"Există o anumită neîncredere în partenerii noştri din alianţa politică, dată şi de declaraţiile recente ale unor lideri ai PSD. Ne-am mişcorat încrederea vizavi de declaraţiile domnului Dragnea, total incorecte, pe care cred că şi domnul Dragnea le regretă, aceea de a încerca să preia de la UNPR parlamentari. Niciun parlamentar al UNPR nu pleacă la PSD, toţi rămân în cadrul UNPR", a reacţionat, ieri, Neculai Onţanu.
 

×