x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Opozitia si Puterea se intrec in insulte

Opozitia si Puterea se intrec in insulte

26 Iul 2004   •   00:00

Reuniunea primarilor PNL-PD de sambata de la Bucuresti a declansat un razboi al declaratiilor intre liderii Aliantei D.A. si cei ai PSD.

CAMELIA IONESCU

Marul discordiei: eventualul esec al lui Adrian Nastase la prezidentiale. Prezenti la reuniunea primarilor Aliantei, Theodor Stolojan si Traian Basescu au declansat un atac destul de dur la adresa partidului de guvernamant si a liderilor sai. Tonul a fost dat de Theodor Stolojan, care la incheierea reuniunii primarilor a declarat ca, dupa alegerile din toamna, Romania va scapa de cea mai corupta conducere pe care a avut-o in ultimii 14 ani, iar PSD va pierde pentru ca Adrian Nastase are vocatia esecului. "Nastase nu poate intelege ca prin minciuna si incorectitudine nu castigi respectul oamenilor", a subliniat liberalul.

Nici Traian Basescu nu s-a lasat mai prejos decat partenerul sau de alianta, continuand tirul acuzatiilor la adresa PSD. "Timp de 14 ani, smecheri din linia a doua a PCR au guvernat tara. Fie ca au fost rejectatii lui Ceausescu, fie ca vorbim de echipa de smecheri din Primaverii, ei au distribuit discretionar puterea", a declarat Traian Basescu. Democratul l-a catalogat pe presedintele Ion Iliescu drept "primul secretar al inapoierii noastre" care, alaturi de "baietii care invatau doctrinele comuniste", a dus Romania cu multi ani in urma Europei.

"MITOCANI"

Liderii Aliantei PNL-PD au introdus "mitocania" in politica romaneasca prin atacurile lansate sambata la adresa lui Adrian Nastase, a lui Ion Iliescu si a Guvernului PSD, a raspuns acuzatiilor purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean. "La 26 noiembrie 2004 bunul-simt al cetatenilor Romaniei isi va spune cuvantul prin sanctionarea demagogiei liberalo-pedista si evitarea riscului unei noi aventuri politice, reintoarcerea la punctul zero, liberalo-pedist, care s-a dovedit falimentara in 1996", a spus Corlatean.

×
Subiecte în articol: politic