x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Am amânat un pic votul la lista pentru candidaţii la Parlamentul European

Orban: Am amânat un pic votul la lista pentru candidaţii la Parlamentul European

18 Feb 2019   •   16:29
Orban: Am amânat un pic votul la lista pentru candidaţii la Parlamentul European

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că votul în cazul listei candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare a fost amânat.

"Suntem în analiză şi vom identifica obiective electorale la fiecare nivel, la nivel local, judeţean şi, ca o consecinţă, şi la nivel naţional. Am amânat un pic votul la liste din cauza faptului că foarte mulţi candidaţi şi candidaţi importanţi din partid, care trebuie să îşi prezinte candidatura, au fost în imposibilitatea de a fi prezenţi, atât europarlamentari care sunt implicaţi în activităţi la nivelul Parlamentului European, în special în susţinerea candidaturii doamnei Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European. De asemenea, sunt alţi lideri importanţi care, din motive obiective, nu au putut fi prezenţi. Am hotărât să amânăm audierea. În consultare cu toţi candidaţii, cu cei 49, vom stabili o dată la care să permitem fiecărui candidat să se prezinte în faţa forurilor statutare ale partidului şi să poată să încerce să convingă colegii că merită un loc cât mai bun pe listă", a spus Orban, la finalul şedinţei BPN al PNL.

El a evitat să spună dacă pe lista PNL pentru europarlamentare se va regăsi şi Adina Vălean, soţia lui Crin Antonescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban