x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, despre închiderea Mecanismului de Cooperare și Verificare: Depinde de ceea ce facem noi în România

Orban, despre închiderea Mecanismului de Cooperare și Verificare: Depinde de ceea ce facem noi în România

09 Ian 2020   •   14:04
Orban, despre închiderea Mecanismului de Cooperare și Verificare: Depinde de ceea ce facem noi în România
Sursa foto: Lucian Alecu

Închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare va depinde de ceea ce se întâmplă în România, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.

El a adăugat că nu a vorbit cu înalţii oficiali europeni despre situaţia Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"În privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare, am exprimat determinarea noastră de a transpune recomandările cuprinse în cadrul raportului anual şi convingerea noastră că România va respecta toate standardele şi bunele practici de la nivelul european în domeniul Justiţiei", a afirmat şeful Executivului.

Întrebat de Secţia specială pentru magistraţi, premierul a răspuns: "Ştiţi poziţia Guvernului. Am adoptat un memorandum în care poziţia noastră este stabilită în favoarea desfiinţării secţiei speciale".

Prim-ministrul a spus că depinde de România încheierea MCV: "Asta va depinde de noi. Comisia Europeană, în mod evident, are o altă atitudine faţă de oficialităţile de la Bucureşti şi faţă de Guvernul nostru şi faţă de preşedintele României. Înţelege foarte clar că a avut loc o schimbare benefică la Bucureşti, dar, până la urmă, închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare va depinde de ceea ce facem noi în România".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: MCV ludovic orban