x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban despre întâlnirea USR cu premierul: O stângăcie şi o naivitate

Orban despre întâlnirea USR cu premierul: O stângăcie şi o naivitate

17 Dec 2018   •   16:27
Orban despre întâlnirea USR cu premierul: O stângăcie şi o naivitate

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a calificat luni drept "o stângăcie" şi "o naivitate" întâlnirea USR cu premierul Viorica Dăncilă.

"M-a întristat să văd acea poză (cu liderii USR alături de premier - n.r.). Mie nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă duc să încerc să vorbesc cu doamna Dăncilă pentru că ştiu că dacă vorbeşti cu doamna Dăncilă vorbeşti degeaba. Relaţia între doamna Dăncilă şi domnul Dragnea este aceea care s-a văzut ieri (duminică - n.r.) la Consiliul Naţional, în care doamna Dăncilă lua notiţe în timp ce vorbea Liviu Dragnea. Doamna Dăncilă este o jenantă marionetă a lui Liviu Dragnea, prin care Dragnea conduce de fapt prin procură actualul Guvern. Orice discuţie cu premierul Dăncilă şi cu alţi miniştri este o discuţie inutilă şi s-a şi văzut lucrul respectiv. Consider o stângăcie şi o naivitate şi sper să nu mai apară astfel de situaţii în care să poată fi pusă sub semnul întrebării capacitatea Opoziţiei de a susţine un demers serios cum este moţiunea de cenzură împotriva Guvernului", a declarat Orban, la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, Orban a refuzat să spună dacă va cere funcţia de premier în cazul în care Guvernul Dăncilă pică la moţiunea de cenzură şi se conturează o altă majoritate parlamentară.

"Moţiunea de cenzură este despre căderea Guvernului şi nu despre formarea unui alt Guvern. După ce se dărâmă Guvernul, să dea Dumnezeu să treacă această moţiune de cenzură, în ceea ce ne priveşte pe noi vom participa la orice negociere ulterioară căderii acestui Guvern şi vom avea grijă ca România să aibă un Guvern mult mai bun decât Guvernul actual", a explicat el.

Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România a solicitat vineri premierului Viorica Dăncilă o audienţă în regim de urgenţă pentru a discuta despre planul Guvernului de a modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul penal şi Codul de procedură penală.

După întâlnirea cu prim-ministrul, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că i-a transmis Vioricăi Dăncilă că emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor penal şi de procedură penală ar crea în România o criză socială fără precedent, care ar acoperi cu totul perspectiva preluării Preşedinţiei ţării noastre la Consiliului UE. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban