x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban despre pensii: Orice lege în vigoare trebuie respectată de Guvern

Orban despre pensii: Orice lege în vigoare trebuie respectată de Guvern

24 Oct 2019   •   18:32
Orban despre pensii: Orice lege în vigoare trebuie respectată de Guvern
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, joi, că Legea pensiilor este în vigoare şi ea va fi respectată ca atare de noul guvern.

„Este o lege în vigoare. Orice lege care este în vigoare trebuie respectată de guvern. Nu ne stă în fire, ceea ce au făcut guvernele anterioare, în special în ultimii trei ani de zile, să fie primii care încalcă legea. Vă readuc aminte că pensiile trebuiau indexate într-un alt sistem, printr-o lege a pensiilor, cu 50% din creşterea salariului mediu brut plus compensarea integrală a indicelui de creştere a preţurilor de consum, rata inflaţiei, la începutul anului. Ăla era sistemul predictibil, în care ştia orice bunic şi părinte, orice om aflat la pensie cu cât îi creşte pensia la începutul anului. Sistemul ăsta introdus de ei, sigur, a bulversat complet, dar, este o lege în vigoare, este o lege promulgată de preşedintele Iohannis şi o lege pe care vrem să o aplicăm”, a afirmat Orban, întrebat cum va acţiona pentru a aplica prevederile din Legea pensiilor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban legea pensiilor