x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, după întâlnirea cu reprezentanţi ai partidelor: Ne-am coordonat pe acţiunile care urmează până la sfârşitul sesiunii

Orban, după întâlnirea cu reprezentanţi ai partidelor: Ne-am coordonat pe acţiunile care urmează până la sfârşitul sesiunii

11 Dec 2019   •   16:05
Orban, după întâlnirea cu reprezentanţi ai partidelor: Ne-am coordonat pe acţiunile care urmează până la sfârşitul sesiunii
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că a discutat cu reprezentanţii partidelor care au susţinut învestirea Guvernului despre proiectele pe care urmează să îşi asume răspunderea, dar şi despre legea bugetului de stat pe anul viitor.

"Ne-am coordonat pe acţiunile care urmează până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Am discutat de proiectele pe care urmează să ne angajăm răspunderea Guvernului şi, de asemenea, am stabilit un calendar de discuţii privitor la negocierile pe forma finală a proiectelor", a spus Orban.

El a adăugat că au fost discuţii şi despre bugetul pe anul viitor, despre posibilitate ca Guvernul să îşi asume răspunderea pe acest proiect, iar consultările vor continua şi în perioada următoare.

Premierul Ludovic Orban a avut miercuri, la Palatul Parlamentului, o întâlnire cu reprezentanţi ai USR, UDMR, Pro România, PMP, ALDE şi grupul minorităţilor naţionale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban