x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: E sfidător şi scandalos ca ministrul Justiţiei să iniţieze revocarea procurorului general înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE

Orban: E sfidător şi scandalos ca ministrul Justiţiei să iniţieze revocarea procurorului general înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE

30 Oct 2018   •   11:04
Orban: E sfidător şi scandalos ca ministrul Justiţiei să iniţieze revocarea procurorului general înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat marţi decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind revocarea procurorului general, Augustin Lazăr, şi a arătat că în România, ca şi în alte ţări, se practică atacul contra democraţie şi împotriva societăţii civile. 

"Mi se pare de-a dreptul sfidător şi scandalos ca după punctele de vedere decise în plenul Comisiei de la Veneţia, înainte de raportul MCV, sub existenţa riscului iniţierii şi adoptării unei rezoluţii împotriva României în Parlamentul European, când ai perspectiva preluării Preşedinţiei Consiliului UE, să iniţiezi ca ministru al Justiţiei, din comanda liderului partidului de guvernământ, o asemenea procedură cum este procedura de revocare a procurorului general fără niciun fel de motivaţie solidă este de fapt o sfidare la adresa interesului fundamental al României, care este acela de a-şi consolida poziţia la nivelul UE, de a avea o Preşedinţie a Consiliului UE plină de succes, care să îmbunătăţească percepţia României la nivelul UE. Or, să faci astfel de lucruri nu înseamnă altceva decât să sfidezi bunul simţ şi să calci în picioare interesul României şi interesul general al fiecărui român", a spus Orban la conferinţa "Drumul către Sibiu - Un pas mai aproape", organizată la Bucureşti de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. 

El a susţinut că provocările la adresa UE nu sunt deloc puţine şi că acestea vin atât din interior, cât şi din exterior. 

"Atacul contra democraţiei se bazează pe mai multe axe. Prima axă este o axă naţionalist-suveranistă, în care foarte mulţi lideri spun 'noi suntem stăpâni aici, la noi în ţară, iar UE nu are voie să-şi bage nasul în treburile interne ale ţării'. Din păcate, este un discurs care prinde şi care este susţinut de destui lideri politici pescuitori în ape tulburi, care caută să găsească nişte răspunsuri false la provocările şi frustrările care există în multe grupuri din societăţile statelor UE. Din păcate, în România ne confruntăm cam cu aceleaşi chestiuni cu care se confruntă şi alte ţări - atacul împotriva societăţii civile. S-a ajuns chiar la o parşivenie maximă, în care să foloseşti directive europene cum este directiva privind spălarea banilor ca să ataci dreptul legal al ONG-urilor de a fi finanţate şi să blochezi într-un fel marea majoritate a finanţărilor arată culmea obrăzniciei şi tupeului din partea guvernanţilor. (...) Atacul contra societăţii civile există şi în alte ţări, dacă ne uităm în Ungaria, lupta premierului Orban cu Soros şi interdicţia de finanţări externe sau limitarea oricărei forme de finanţare externă a ONG-urilor", a declarat Orban. 

Liderul liberalilor a precizat că a doua axă a atacului contra democraţiei este cea de "capturare a statului, de ocupare, de politizare a instituţiilor statului prin intermediul unor oameni fideli liderului partidului de guvernământ". 

"În România, la ora actuală, nu ştiu dacă mai există şapte instituţii care să nu fie sub controlul direct al PSD", a mai spus Orban. 

În opinia preşedintelui PNL, a treia axă este "atacarea independenţei justiţiei cu scopul de a pune mâna pe justiţie şi de a bloca orice fel de anchetă pentru ilegalităţi comise de puternicii zilei şi cu scopul de a folosi parchetele împotriva opoziţiei existente în societate". 

În ceea ce priveşte mass-media, el a apreciat că o mare parte a acesteia este "cumpărată din bani publici sau din bani privaţi care au legătură cu contracte cu statul". 

"Să nu ne facem că nu vedem că la ora actuală o mare parte din mass-media şi din cei care sunt formatori de opinie pe mass-media sunt pur şi simplu transformaţi în purtători de cuvânt ai celor care se află la putere", a opinat Orban. 

El a atras atenţia şi că există un discurs împotriva companiilor, în special faţă de cele străine. 

"Nu există decât o singură cale de a răspunde acestor provocări perfide, şi anume evidenţierea câştigurilor pe care le au cetăţenii, susţinând valorile europene, o corectă poziţionare a României în cadrul UE şi, mai ales, susţinându-i pe toţi aceia care au capacitatea de a maximiza câştigurile pe care le au românii de pe urma apartenenţei la UE", a subliniat Ludovic Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban